Inspectorii de la Apele Române au aplicat amenzi în valoare de 2.000 de lei pe litoral, pentru circulaţia cu autovehicule (de tip ATV) pe plaje, informează Administraţia Naţională Apele Române (ANAR), potrivit ziare.com.
Circulaţia sau staţionarea vehiculelor pe plaje, diguri şi faleze, cu excepţia locurilor anume destinate în acest scop sau pentru intervenţii operative, este strict interzisă, în caz contrar putând fi aplicate amenzi de 5.000 de lei pentru persoane fizice şi 20.000 lei pentru persoane juridice
. ”În perioada 26 iunie – 2 iulie, de la Năvodari la Vama Veche, 6 echipe de inspectori (ai Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral şi de la nivelul altor Administraţii Bazinale de Apă), formate din peste 20 de angajaţi, au controlat mai mulţi operatori de plajă, dar şi modul de respectare a regulilor de utilizare a plajelor şi a apelor din zona costieră de către persoane private. Astfel, au fost aplicate amenzi în valoare de 2000 de lei pentru circulaţia cu autovehicule (de tip ATV) pe plaje, conform prevederilor legale din OUG nr. 202/2002 (actualizată) privind gospodărirea integrată a zonei costiere”, se arată în comunicatul ANAR.
Reprezentanţii ANAR atentioneaza asupra faptului că operatorii de plajă trebuie să asigure accesul liber pe plajă şi libera circulaţie a persoanelor în spaţiul plajei.
Astfel, suprafaţa sectorului/subsectorului de plajă folosită pentru închirierea şezlongurilor şi umbrelelor în suport fix trebuie să fie maximum 70% din suprafaţa totală închiriată, diferenţa reprezentând-o zona destinată plajei pe nisip. La dimensionare nu se vor lua în calcul spaţiile destinate amplasării altor dotări de pe plajă, precizează sursa citată. De asemenea, instituţia aminteşte şi alte obligaţii ale operatorilor de plajă precum amplasarea de grupuri sanitare şi de coşuri de gunoi pentru colectarea a deşeurilor. De asemenea, aceştia nu trebuie să permită camparea şi nici focul deschis pe plajă, să colecteze algele în grămezi în cazul producerii unui fenomen minor de înflorire algală şi să degajeze linia ţărmului, să monteze panouri cu instrucţiuni de utilizare a plajei, a zonei şi a apei de îmbăiere. ”Acţiunile de control vor continua şi vor viza atât respectarea de către persoane fizice a prevederilor legale, cât şi a condiţiilor impuse operatorilor de plajă prin contractele de închiriere”, subliniază ANAR.