Dosarul penal deschis pe numele primarului al Sectorului 3, Robert Negoiță, a fost clasat, a anunțat Direcția Națională Anticorupție (DNA), într-un comunicat pe siteul instituției. Negoiță era acuzat de evaziune fiscală, respectiv de crearea unui prejudiciu la bugetul de stat de 77,1 milioane de lei.
Mai exact, în dosar era vizată procedura de vânzare-cumpărare a trei ansambluri rezidențiale formate din vile și blocuri de locuințe și locuri de parcare, situate în București, în orașul Voluntari și orașul Popești Leordeni.
Conform comunicatului DNA, motivul pentru care a fost clasat acest dosar este că „fapta nu există”. Publicarea deciziei cu privire la clasarea dosarului a venit la șase luni de la închiderea anchetei.
„La data de 03 februarie 2020, procurorii anticorupție au dispus față de persoana menționată în comunicat soluția clasării, conform art. 16 alin 1, lit. a, (“fapta nu există”) din Codul de Procedură Penală.
Concret, la baza dispunerii acestei soluții s-au avut în vedere următoarele considerente:
În cazul în care o persoană fizică nu se înregistrează ca plătitor de TVA, așa cum s-a întâmplat și în cazul de față, existența infracțiunii de evaziune fiscală se reține doar atunci când există un element fraudulos din care să rezulte intenția suspectului de a ascunde bunul sau sursa impozabilă.
Astfel, în prezenta cauză, după administrarea probatoriului, a rezultat că bunul (cele 1.250 de imobile edificate) nu a fost ascuns, atât timp cât acesta exista înregistrat în evidențele oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară și respectiv în evidențele administrațiilor fiscale.
De asemenea, nici sursa impozabilă nu a fost ascunsă, având în vedere că pentru tranzacțiile imobiliare în discuție a existat un impozit datorat bugetului de stat, calculat și vărsat cu ocazia încheierii contractelor de vânzare cumpărare aferente acestor imobile.
În concluzie, caracterul public al actelor încheiate de persoana respectivă în legătură cu autorizarea/recepția/înregistrarea, în cărțile funciare și la administrațiile financiare, a acestor construcții și ulterior încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, exclud existența vreunui element fraudulos.”, se arată în comunicatul Direcției Naționale Anticorupție.
Citește și: Ponta și Negoiță anunță candidaturile de sector