Premierul Ludovic Orban a declarat că, după cum demonstrează și statisticile, creșterea infectărilor pare să fi stopat în ultima perioadă, cu toate că pericolul încă nu a trecut.
„Faţă de 1.356, joia trecută, asta voiam să vă spun. După cum arată datele, părem că am oprit creşterea. Riscul cel mai mare era ca, la un moment dat, creşterea să nu mai fie creştere liniară, ci să aibă o tendinţă de progresie geometrică, din cauza faptului că, vă reamintesc, noi, o perioadă de trei săptămâni, nu am avut nicio pârghie legală să luăm vreo măsură legată de persoanele care au fost diagnosticate pozitiv şi de persoanele care au intrat în contact cu pozitivii, diagnosticaţii”, a subliniat Orban.
Potrivit premierului Ludovic Orban, motivul principal al creșterii din ultima perioadă îl reprezintă portița de două săptămâni, în care legea carantinei și izolării nu a putut funcționa.
„Uitaţi-vă: la ora actuală, avem în tipurile de izolare şi carantinare, avem astăzi aproape 30.000 de români care fie sunt în izolare, fiind infectaţi şi medicul şi-a dat acordul să fie trataţi la domiciliu, fie sunt persoane de contact cu persoane infectate. Gândiţi-vă: dacă nu s-ar fi adoptat legea, aceşti 30.000 de oameni care sunt în izolare sau în carantinare ar fi circulat fără niciun fel de restricţie în societate şi ar fi putut să infecteze pe alţii. Lucrul ăsta s-a întâmplat trei săptămâni”, a mai Ludovic Orban.
Citește și: Tătaru reacționează după ce Rafila a izbucnic în râs la adresa sa