Într-o postare vehementă pe contul său de socializare, Victor Ciutacu îl critică pe Raed Arafat, acuzându-l de lipsă de reacție cu privire la situația priveghiului interlopului Emi Pian. Potrivit autorităților, întrucât nu s-ar fi respectat nicio regulă de distanțare socială, s-ar fi împărțit amenzi. Potrivit lui Victor Ciutacu, cu toate că s-au împărțit amenzi, nu s-ar fi luat nicio măsură efectivă pentru dispersare a celor prezenți în incintă.

„Arafat e ocupat cu PR-ul”

„Nu se combate virusul ucigaș tăind chitanțe. Epidemilogia nu include milițienismele. Dacă s-ar putea, am plăti toți amenzi în avans pe un an și ne-am lua de-o grijă

– Se putea negocia înainte, prin acoperiții care controlează fenomenul, cu familia Duduianu. Să-și plângă și ei mortul după tradiții și să se facă o brumă de organizare, să nu iasă haos. Dovada elocventă e că azi e cu măști, cu gel dezinfectant, cu garduri și cu, atât cât le-o reuși, o oarecare distanțare

– L-a văzut cineva la față pe Comandantul Acțiunii zilele astea? Sigur, Arafat e ocupat cu PR-ul personal, cu închisul teraselor, cu trimisul salvărlor după trei liceeni speriați care au îndrăznit să se ducă la mare și cu buna derulare a parteneriatelor media cu televiziunile de casă. Rahova e sub demnitatea lui”, scrie Ciutacu pe Facebook.

Citește și: Arafat, învins. Gornet scapă de carantină

#News