Am stat mult să mă gândesc dacă să scriu astăzi tot despre politică. Subiecte ar fi cu duiumul. Cu toate astea, astăzi am să evit politica dintr-un motiv cât și se poate de clar: orice am scrie noi, cei din presă, oricât le-am bate obrazul și le-am explica, jocurile politice se vor derula tot în maniera în care au fost ele plănuite. Nu ca să ne fie nouă bine, ci tot lor. E o chestiune ce ține de egoism, o trăsătură umană.
Ce ne mai rămâne de făcut? Să protestăm. Iar atunci când protestele nu mai funcționează, să ne vedem de treaba noastră. Recunosc, cea din urmă nu e o atitudine constructivă, însă e una sănătoasă – cel puțin temportar. Cu alte cuvinte, din când în când, un pic de egoism la casa omului nu strică. Firește, atât timp cât aplicăm un echilibru în toate.
Și uite așa trec la subiectul despre care voiam să vorbesc de fapt (chit că nu m-am putut abține de la intro-ul politic): grija de sine și lipsa de grijă față de părerile celorlalți. Cu alte cuvinte, când nimeni nu are grijă de tine, ai face bine să începi să ai tu. E tristul adevăr pe care am să-l evidențiez cu un clișeu: ne naștem singuri, murim la fel de singuri. Și dacă tot suntem singuri, am face bine să învățăm să ne simțim bine în pieile noastre. Te simți bine în pielea ta atunci când ai încredere în tine și în ceea ce poți. Iar teoria asta ar putea fi dusă mai departe, adăugând că atunci când ai încredere în tine, vor avea și ceilalți încredere ca să te validze corespunzător.
Nu există o rețetă a succesului, ea fiind diferită pentru fiecare, în parte. Mai mult, rețeta succesului i se arată omului după ce a trecut prin câteva eșecuri din care se presupune că a învățat ceva, iar aici intervine maturitatea care, contrar a ceea ce se poate crede, poate să se instaleze la orice vârstă. Din nou, experiențele anterioare dictează parcursul.
Metafora zilei ar fi: dansează dacă simți să dansezi. Nici măcar nu contează dacă nu știi să dansezi. Cu atât mai puțin nu contează dacă alții vor considera că nu știi să dansezi. La sfârșitul zilei, tot tu – cu tine rămâi. Dansând urât vei învăța, în timp, să dansezi și frumos. Iar în momentul în care vei fi învățat să dansezi singur, vei putea să dansezi și cu altcineva: ori pe la proteste, ori cu alte ocazii.
Îmi cer scuze că nu am reușit, totuși, să evit politica.
Citește și editorialul: Dar pe noi, românii, ne mai reprezintă cineva?
