Adrian Streinu-Cercel continuă seria avertismentelor menite să ne scoată din amorțeala generală în care am intrat în ultima perioadă. Potrivit acestuia, în următorul interval de timp avem toate șansele să ne confruntăm cu o situație neplăcută de tipul „vai de capul nostru”. Motivul principal al afirmațiilor lui Streinu-Cercel este situația de la ATI care deja se prezintă destul de dramatic, cu șanse mari de a avansa în următoarea perioadă, odată cu creșterea suplimentară a numărului de infectări zilnice.

Streinu-Cercel: „Eu nu aș vrea să fac medicină prin televizor”

„Eu aş vrea să înceteze această polemică cu privire la Terapie Intenstivă, că dacă primesc sau nu terapie antivirală, pentru că un pacient care nu este pozitiv în momentul în care ajunge în ATI pentru virus nu primeşte Remdesivir. Nu are de ce. Este un tratament care se aplică pacienţilor care au virus.

Eu nu aș vrea să fac medicină prin televizor, dar nici să las pe alţii care îşi dau cu presupusul despre ce avem noi de făcut în terapiile intensive din România.

Cei care au de făcut terapie intensivă în România ar face bine să pregătească oamenii şi să dea posibilitatea ca o serie de alţi specialişti care nu sunt specialişti în terapie intensivă să poată face un modul rapid de pregătire pentru că ceea ce va veni în lunile următoare…. va fi vai de capul nostru. Clar, scurt şi cuprinzător”, a spus Streinu-Cercel.

Citește și: PSD a reacționat la „izolarea” Executivului

#News