Nici nu s-a uscat bine tușul de pe ștampila care oficializa faptul că userista Clotilde Armand este noul primar ales al Sectorului 1, că un alt scandal zdruncină Bucureștiul.

Potrivit, România TV, voturi cu ștampila pusă pe PSD și ALDE au fost găsite „blătuite” într-un sac cu rechizite, în sediul Biroului Electoral Sector 1 (BES 1). Sacul a fost descoperit de o femeie de serviciu, care a și alertat numărul de urgență 112.

„M-a sunat reprezentantul PSD, mi-a comunicat că a sunat la 112 și se așteaptă poliția. Mă lasă fără cuvinte tot ce se întâmplă acolo. Nu a pus nimeni mâna pe ele, ca să nu se spună că au fost puse acolo. Sper să fie și camere de filmat acolo. Bănuiesc că vom vedea imagini cu poliția ridicând aceste voturi.

Conform procesului verbal sunt la 1003 sau 1004, dar dacă s-a găsit un sac, vă dați seama că e vorba de sute de saci. De-aia nu vor să renumere, pentru că e jaf ce e acolo, jaf la drumul mare!”, a declarat Dan Tudorache la România TV.

Exit poll și AEP au dat-o câștigătoare pe Clotilde Armand

Reamintim că după exit-poll-ul de duminică, 27 septembrie, candidata susținută de PNL și alianța USR PLUS, Clotilde Armand a fost dată câștigătoare, în fața lui Tudorache. Decizia finală a venit în noaptea de marți spre miercuri (29 spre 30 septembrie), iar imediat a apărut în spațiul public o filmare în care se vedeau mai multe persoane ce răscoleau în sacii cu buletinele de vot, saci ce se aflau în sediul BES 1.

Captură video

Luni, 5 octombrie, Autoritatea Electorală Permanentă a transmis datele finale ale acestor alegeri, potrivit cărora Primăria Sectorului 1 a fost câștigată de Clotilde Armand, cu 40,95% (36.455 de voturi), în timp ce social democratul Dan Tudorache a obținut 39,82% (35.451 voturi).

Citește și: Lipsa „cheilor” țin închisă Primăria Sectorului 1

#News