Mașina unui șofer a fost confiscată după ce acesta a aruncat deșeuri pe marginea drumului

Bărbatul va fi sancţionat cu o amendă de la 10.000 la 20.000 lei, de către comisarii Gărzii de Mediu Mehedinți.

 Sancțiune drastică primită de către un șofer din Mehedinți care nu a respectat și protejat mediul înconjurător. Bărbatul va primi o amendă de minim 10.000 de lei, deoarece a aruncat un morman de gunoaie pe un câmp, la marginea unui drum. Anunțul a fost făcut de către Garda de Mediu, pe pagina de Facebook, potrivit ziare.com.

Garda de Mediu a prezentat incidentul pe pagina de Facebook

”Ieri 5 octombrie, pe rază judeţului Mehedinţi, şoferului unei autoutilitare plină cu deseuri şi-a abandonat ilegal încărcătura crezând că nu-l vede nimeni. Nu a fost însă aşa”, au anunțat reprezentanții Gărzii de Mediu pe pagina de Facebook. Bărbatul a fost indentificat în două ore după ce oamenii legii au verificat imaginile surprinse de camerele de luat vederi din județul Mehedinți. Autoutilitara condusă de către bărbat a fost supravegheată permanent până în momentul în care a aruncat deșeurile la marginea unui drum.

”Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean Mehedinţi al Gărzii Naţionale de Mediu au constituit o echipă de lucru împreuna cu Poliția și, în circa două ore, au reușit identificarea autoturismului în trafic cu ajutorul camerelor de supraveghere. A urmat foarte repede şi identificarea contravenientului”, a comunicat Garda de Mediu, pe Facebook.

Ce sancțiune riscă șoferul

 Șoferul va fi sancționat drastic pentru abandonarea ilegală a deşeurilor în spaţii neautorizate. Astfel, bărbatul va fi sancţionat conform legii cu o amendă de la 10.000 la 20.000 lei. De asemenea, comisarii Gărzii de Mediu vor dispune și confiscarea vehiculului folosit. De asemenea, șoferul va trebui să plătească cheltuielile aferente cu ridicarea deşeurilor, curățarea terenului și eliminarea acestora conform legislației în vigoare, au precizat reprezentanții Gărzii de Mediu.

Legea 195/2005 privind protecția mediului prevede ca pentru degradarea mediului prin depozitări necontrolate de deșeuri de orice fel, se sancționează cu amendă de la 25.000 lei la 50.000 lei. Nerespectarea prevederilor autorizației de mediu pentru activitățile care fac obiectul procedurilor de reglementare a protecției mediului; se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei).

Bolnavii vor putea fi consultați telefonic de către medic