Situația de la urne nu pare să-l favorizeze, nici în acest stadiu al numărării voturilor, pe actualul președinte american, Donald Trump. Auzind una ca asta, fiul acestuia pare să nu accepte, la rândul lui, prea bine situația. Juniorul este cunoscut publicului larg pentru nonșalanța cu care răspândește teorii ale conspirației. Fiul cel mare al lui Trump a declarat că este nevoie de un război „total” pentru a demasca presupusele fraude electorale comise de democrații lui Joe Biden.

Donald Trump Jr. vrea „război total” cu democrații

„Cel mai bun lucru pentru viitorul Americii este ca (preşedintele Donald Trump) să ducă un război total în legătură cu aceste alegeri, pentru a expune fraudele, înşelătoriile, votanţii morţi sau care s-au mutat din statul lor, care durează de prea mult timp”, a scris pe Twitter Donald Trump Jr.

Însă nici Eric Trump, celălalt fiu al președintelui american, nu s-a lăsat mai prejos, acesta îndemnându-i pe republicani să lupte împotriva presupusei fraude electorale, după cum a susținut, în repetate rânduri pe Twitter, chiar și Donald Trump.

„Unde sunt republicanii? Fiţi curajoşi, luptaţi-vă împotriva acestei fraude”, a scris Eric.

Numărătoarea voturilor nu s-a încheiat nici în acest moment. Cu toate astea, Joe Biden deține un avans considerabil în fața contracandidatului său republican, însumând 264 de voturi, în timp ce actualul președinte se poate „lăuda” cu 214. Pentru a putea fi desemnat președinte, oricare dintre cei doi ar trebui să strângă un număr de 270 de voturi.

Citește și: Trump, dezarmat. „E așa rău pentru țara noastră”

#News