Comunitatea din Zoppè di Cadore, o localitate din Italia cu 200 de locuitori și care se află la 1.500 m altitudine, în provincia Belluno, regiunea Veneto, aproape de granița cu Austria, oferă un salariu net de 3.000 de euro unei familii care vrea să se mute aici, pentru a administra singurul bar din localitate, potrivit g4media.ro.
Oferta este făcută de o cooperativă locală, care administrează spațiile din mai multe localități montane din Alpii Italieni. S-au primit deja mai multe solicitări, însă perioada de înscrieri este încă deschisă, anunță explică Zeno Sagui, președintele cooperativei
. „În fiecare an, mai ales iarna, ne este greu să acoperim turele și să garantăm funcționarea barului”, explică Zeno Sagui. „Așa că am venit cu ideea de a găsi un cuplu, de a-l angaja și de a-l invita să locuiască aici. Scopul este de a pune din nou în mișcare satul, de a oferi servicii comunității și de a repopula muntele”. Cele două persoane care vor fi angajate vor avea un contract pe perioadă nedeterminată și vor câștiga peste 3.000 de euro pe lună. Prin urmare, nu vor avea probleme cu chiria și se vor putea bucura liniștiți de salariul lor. De căutarea unei locuințe se va ocupa direct cooperativa.
Nu va fi nevoie de nicio experiență anterioară, deoarece la început vor fi susținuți și instruiți de personal experimentat, care îi va învăța tot ce au nevoie.
„Cupluri cu vârste cuprinse între 24 și 56 de ani ne-au contactat deja. Chiar și persoane care tocmai au absolvit. Unii vor să trăiască o experiență nouă, alții vor să experimenteze viața în apropierea munților. Cei care doresc o schimbare de peisaj și să se mute în altă parte, cei care s-au săturat de ocupația lor și aspiră la o schimbare radicală în viața lor profesională”, continuă președintele. „Muntele nu înseamnă doar Cortina, Agordo sau alte stațiuni renumite. Adevărata sa esență este reprezentată de sate mici ca al nostru”, adaugă Sagui. WhatsApp pregătește o schimbare importantă pentru utilizatori