Anii de detenție pe care i-a petrecut Liviu Dragnea, la Rahova, par că și-au pus amprenta pe relația cu mult mai tânara sa iubită, Irina Tănase. Și nu într-un mod plăcut, căci fostul lider social democrat și-a făcut „bocceluța” și a plecat de acasă, spre disperarea Irinei.
Potrivit Cancan, Irina (28 ani) a fost prinsă „pe picior greșit”, cu un alt bărbat, iubitul dinaintea lui Dragnea (59 ani). „De unde știți dumneavoastră așa ceva? Păi, eu am o relație cu Liviu de atât de mulți ani încât fostul meu iubit cred că este și căsătorit și are și copii, așa că nu avea cum să mă prindă cu fostul iubit. Dar nu înțeleg de ce mă întrebați asta. Nu m-a prins Liviu cu niciun iubit și nici nu ne-am despărțit. Nu știu de unde ați auzit dumneavoastră chestia asta. Îmi pare rău…”, a declarat Irina Tănase pentru Cancan, în timp ce Dragnea nu a putut fi contactat. De altfel, la scurt timp după ce Irina Tănase a făcut această declarație, contul său de pe Instagram a fost șters.
Citețte și: Irina Tănase s-a reprofilat. A devenit influencer pe Insta
Reacția lui Codrin
Codrin Ștefănescu este prietenul pe care orice om și l-ar dori. Când toți apropiații lui Dragnea au făcut un pas în spate, mai ales în perioada în care acesta era închis, Codrin a fost singurul care l-a vizitat și care l-a susținut, în mod public. Ba mai mult, Codrin este cel care i-a făcut un cadou politic important, înființarea Alianței Pentru Patrie, APP-ul lui Dragnea, cu care acesta ar vra să revină în politică după ce îi vor fi ridicate interdicțiile impuse de instanță.
„În viața mea nu m-am băgat în relația personală a unor oameni. Mai ales la prieteni! Niciodată! Că s-a scris de mine, de o grămadă de combinații pe care le-am avut, de femei, de manechine. Unele au fost reale, unele nu au fost, eu nu am spus absolut nimic. Dar niciodată nu m-am băgat în viața mea într-o chestie internă. Dimpotrivă, am încercat tot timpul să repar. Să fiu un prieten de bază, care să fie tot timpul calm. Și mintea limpede. Să-i calmez pe oameni. Le spun, mai vorbiți odată, mai analizați situația. Sub nicio formă nu sunt eu unul dintre cei care să mă bag în relația unor prieteni foarte buni”, a declarat Codrin Ștefănescu pentru Cancan, citat de România TV.
Citește și: Liviu Dragnea s-a îndrăgostit la Rahova: de cafea și de-o pisică neagră