Peste 40 de specii de păsări din România se află în pericol de dispariție

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împreună cu Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii a elaborat Lista Roșie a speciilor de păsări care măsoară riscul de dispariție al acestora

 Peste 40 de specii de păsări din România sunt amenințate cu dispariția, acestea fiind incluse pe Lista Roșie elaborată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împreună cu Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii. Lista Roșie a speciilor de păsări din România măsoară riscul de dispariție al acestora, fiind aprobată prin Ordinul de Ministru, nr. 2015/2022 și publicată în Monitorul Oficial ca parte a proiectului „Completarea nivelului de cunoaştere a biodiversităţii prin implementarea sistemului de monitorizare a stării de conservare a speciilor de păsări de interes comunitar din România şi raportarea în baza articolului 12 al Directivei Păsări 2009/147/CE”, anunță Societatea Ornitologică Română (SOR), potrivit g4media.ro.

Supranumită „barometrul vieții”, Lista Roșie măsoară riscul de extincție al păsărilor pe baza unor parametri clar stabiliți, cum ar fi mărimea populației, tendința populațională și suprafața ocupată de specie în România

Pentru realizarea listei au fost analizate 259 de specii, fiind vorba despre toate speciile regulat cuibăritoare din țară și o selecție de specii „oaspeți de iarnă”. Din cele 259 de specii analizate, 12 specii de păsări au dispărut în ultimul secol din populația cuibăritoare a României. Un număr de 43 de specii (16,6%) sunt specii amenințate (cu risc de extincție), 27 de specii (10,42%) sunt specii aproape amenințate (NȚ), iar 180 de specii (69,5%) nu sunt amenințate în prezent. Pentru 3 specii (rața cu cap alb, rața cu cap castaniu și lișița), s-au făcut evaluări separate pentru cuibărit și iernat, cu încadrări finale diferite, care se regăsesc în 2 dintre aceste categorii. 

Conform analizei, șapte specii se încadrează în categoria critic periclitat, șase fiind clasificate pentru perioada de cuibărire: rața sunătoare (Bucephala clangula), ferestrașul mic (Mergellus albellus), gaia neagră (Milvus migrans), acvila de câmp (Aquila heliaca), dropia (Otis tarda), pescărița râzătoare (Gelochelidon nilotică), și una, gârlița mică (Anser erythropus), evaluată doar pentru perioada de iernare

„Amenințările și presiunile antropogene sunt mai intense la nivelul speciilor de păsări din zone umede și habitate deschise, precum: pajiști, pășuni, fânețe, terenuri arabile. În aceste habitate se află cele mai multe specii amenințate sau cu tendință populațională negativă. De exemplu, terenurile deschise sunt amenințate de agricultură tot mai intensivă, de folosirea pesticidelor, de monoculturile care sunt preferate în defavoarea terenurile mozaicate, cu petice de vegetație. Zonele umede sunt amenințate de desecări, de piscicultură sau prin pescuitul intensiv care poate cauza mortalitate directă, din cauza plaselor în care se prind păsările. La aceste amenințări și presiuni antropogene se adaugă și efectul schimbărilor climatice”, a precizat directorul de conservare al SOR, Ciprian Fântână .

Tradiții și superstiții de Sfântul Nicolae

=