Inspectorii de sănătate publică au demarat un control la Maternitatea Arad, unde o tânără de 25 de ani a murit împreună cu copilul născut în urma unei cezariene, potrivit g4media.ro.
Medicii au afirmat că pacienta fusese adusă la spital cu ambulanţa în stare gravă din cauza unei infecţii respiratorii severe.
Gravida fusese adusă la Secţia Clinică Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Judeţean în cursul zilei de luni, deoarece respira foarte greu şi avea febră. „A fost adusă la spital cu ambulanţa, pentru febră la domiciliu, cefalee, tuse şi dispnee la efortul de tuse. Colegii au preluat-o, mai ales că era la termen cu sarcina, şi pentru că avea o stare influenţată au ţinut-o pe secţie.
Sub tratament antibiotic s-a ameliorat parţial starea ei. Dar din păcate în cursul nopţii, în jurul orei 4,30, dispneea s-a accentuat, motiv pentru care a fost preluată de serviciul de terapie intensivă şi s-a reuşit stabilizarea pacientei. Starea ei a fost bună până pe la orele 7,30, când în echipă completă s-a decis să se efectueze de urgenţă cezariană, în scop vital fetal dar şi matern, pentru a-i uşura pacientei respiraţia.
În timpul intervenţiei, copilul nu a putut fi salvat, nu s-a putut resuscita, deşi au existat tentative.
Ulterior, mama a prezentat stop cardiac ce a fost resuscitat de echipa operatorie şi după două ore de la terminarea operaţiei pacienta a decedat”, a declarat, marţi, medicul-şef al secţiei, Gheorghe Furău. Acesta a precizat că sarcina nu fusese luată în evidenţa vreunui medic, în condiţiile în care femeia a revenit în ţară din Belgia în urmă cu trei săptămâni. Conform şefului maternităţii, cauza decesului tinerei şi copilului a fost o bronhopneumonie de etiologie virală. A fost exclusă, în urma testelor, infecţia cu SARS-CoV-2. Bărbat din Dolj reținut pentru agresarea fiicei