Demult, tare demult, singurele distracții ale românilor scăpați recent de comunism și de scenetele cu Stela și Arșinel, erau Radu Pietreanu și jumătatea lui un pic mai puțin posomorâtă, Mugur Mihăescu. Românii nu erau de vină pentru faptul că, la sfârșitul anilor ’90, încă se mai hlizeau la ș(t)ouri ieftinuțe de travesti rural. Altceva, pe vremea aia, nici nu prea era de văzut la televizor, dacă este s-o dăm pe aia dreaptă.
Cu toate astea, în 2020, cumpănă cu 2021, nu se poate spune că nu avem, în România, comendianți cu adevărat talentați care să inventeze poantele, în loc să reîncălzească ciorbe sălcii. Dar degeaba îi avem, atât timp cât TVR rămâne încremenit într-o era demult apusă, în care peste glumele vechi și puturoase se adaugă un strop de realitate grobiană. Că doar „umorul e umor și nu trebuie cenzurat”, ar zice Leana și Costel, supărați că populația n-a gustat mârlăniile lor anti-mască și anti-pandemie.
Deputatul Iulian Bulai s-a supărat, Doina Gradea s-a umflat în pene și a declarat că politica editorială a TVR e treaba ei, în timp ce finanțarea televiziunii conduse de aceasta e treaba noastră, iar Leana lui Costel a croncănit și ea vreo două inepții pe ici, pe colo.
Singurul care nu-și exprimase încă părerea despre cele întâmplate fiind chiar Radu Pietreanu, băiatul ăla care reușea performanța, chiar și în anii de glorie ai Vacanței Mari, să fie confundat cu recuzita, pe platourile de filmare ale sitcomului la care ne uitam cu toții, de voie-de nevoie.
Astfel, potrivit declarațiilor lui Pietreanu, acestuia ar fi început să-i fie teamă de cenzură, sugerând o reîntoarcere la vremurile de dinainte de opș-nouă, când n-aveai, domnule, voie să faci nicio glumă. Cu diferența că, pe vremea aceea, te trezeai prin beciurile Securității dacă îndrăzneai să glumești despre freza lui Ceaușescu, în timp ce acum, „amuzatorii” plătiți din bani publici sunt doar un pic certați de societate pentru că, prin glumele lor, instigă la zădărnicirea combaterii bolilor.
În spiritul glumelor de doi leuți, Radu Pietreanu a compus și-o poezie, devenind, astfel, un fel de Eminescu contemporan, utilizator de bască.
Cică „Rugăciune”, de Radu Pietreanu
Anule care o să pleci, să nu te întorci în veci,
Ia cu tine pandemia, Sars-CoV, măștile, prostia.
Ia și legile scârboase care ne-au ținut în case,
Ia cu ține toți jandarmii care ne-au bătut cu parii,
Polițiști din noaptea minții ce ne-au amendat părinții,
Ia cu tine tot ce-i rău și aruncă-te-ntr-un hău.
Anule care o să vii, să ne aduci doar bucurii,
Sănatate pe pământ, gândul bun și gandul sfânt.
Dă-ne cel mai drag cadou, să ne-mbrațișăm din nou
Cu prieteni, cu bunici, dă-le zâmbet la cei mici.
Dă-le școală la copii, să învețe zi de zi.
Ne-am înstrăinat cu totu` de când salutăm cu cotu`.
Nu-i lăsați să se urască pe cei cu și fără mască.
Dă-ne zilele frumoase cu amicii la terase,
Dă-ne drumeții prin munți și spectacole și nunți,
Dă-ne teatru, film, cultură, ia-ne masca de pe gură,
Iar pe pruncii adorați, nu-i lăsa nebotezați.
An Nou, dacă ne iubești, dă-ne sărbători firești,
Vrem Crăciun și Înviere, nu vrem frică și tăcere.
An Nou, adă-ne mândria că trăim în România,
Să nu fim peste hotare cerșetori și servitoare!
Anule care o să vii, dă-ne zâmbet zi de zi,
Dă-ne-o viață, dă-ne-un rost, că oricum o ducem prost.
Dă-ne minima răsplată de a trăi ca altă dată,
Și cu drag te-om pomeni, anule care o să vii!
Citește și: Mugur Mihăescu, de la Leana lui Costel, la formator de opinie
