După nouă ani de relație alături de Antonia, Alex Velea a decis să se căsătorească cu frumoasa cântăreață, iar anul acesta vor organiza și nunta, marele eveniment pe care îl așteaptă amândoi.
Celebrul cântăreț a mai precizat că nu știe în ce lună va fi evenimentul și își dorește să nu existe restricții și reguli din cauza pandemiei. Mai mult, el nu a dat mai multe detalii cu privire la nași sau câte persoane vor fi invitate la nuntă.
„Trăim vremuri ciudățele, cu multe restricții, și ne dorim să nu ne limiteze vreo lege sau regulă. 2022 e anul cel mare. Vă vom zice noi ce și cum. Acum e încă surpriză. Chiar și pentru noi. Nu am pregătit nimic, pentru că nu știm cum evoluează lucrurile și ce va mai fi cu această pandemie”, a spus artistul, relatează viva.ro.
O poveste de iubire ca în filme
Cei doi artiști sunt împreună de nouă ani și au doi băieți, Dominic, în vârstă de 6 ani și Achim, în vârstă de patru ani. Artista a încheiat procesul de divorț cu fostul soț, Vincenzo Castellano, cu care are o fetiță, Maya, în vârstă de 11 ani.
Invitată la un podcast, Antonia a vorbit despre relația cu Alex Velea, precizând că el a învățat-o să fie mai bună și să nu mai pună totul la suflet.
„El m-a învățat foarte multe lucruri bune. Eram oricum o fire sensibilă și încerc să fiu cât de bună pot. El m-a învățat să fiu și mai bună, întotdeauna să ignor, să nu pun la suflet, să am răbdare. Îmi spune mereu că am o familie frumoasă, un bărbat care te iubește, suntem aici, nu mai băga în seamă. Sau zâmbește”, a precizat artista.
Mai mult, cântăreața a mai spus că Velea este foarte uman și că primește complimente pentru faptul că faima nu l-a schimbat.
„Am apreciat la el că e foarte uman și de multe ori a fost complimentat chiar la sală de câteva doamne, care au venit la mine și au spus: Ce frumos din partea lui Alex că m-a salutat! Salută chiar și femeia de serviciu”, a povestit Antonia.
De asemenea, Antonia se consideră norocoasă pentru faptul că Alex Velea este în viața ei și a reușit să îi ofere ceea ce a căutat de foarte mult timp: iubire.