Madonna a susținut un concert la Londra

Aflată la un concert la Londra, Madonna s-a dezlănțuit atât pe scenă, cât și după aceea, pe Instagram. Artista americană în vârstă de 60 ani se afla în Regatul Unit pentru a susține un concert. Ceea ce nu știa, ori a ales să ignore aceasta este faptul că regulile sunt reguli la englezi și când se zice „11:00 e ora de stingere!”, păi aia e! Nu există, hai că mai stăm 5 minute pentru un bis, o discuție la liber cu fanii, ori ce îi mai poate trece prin cap unui artist.

Așadar, la orele 11:00 fix, văzând că Madonna nu are de gând să-și încheie spectacolul, origanizatorii au decis să tragă cortina peste aceasta și peste tot staff-ul ei.

Potrivit artistei, ar mai fi fost o singură piesă de cântat, după care oricum s-ar fi dat stingere.

La văzul cortinei de 9 tone ce se tot lăsa, cunoscuta cântăreață americană s-a enervat, tunând și fulgerând cu înjurături la adresa organizatorilor.

Citește și: Cradle of Filth vine anul acesta la Rockstadt Extreme Fest

Madonna si-a dat liber mâniei: ‘F*ck you, motherf*ckers!’

„Depășisem cu 5 minute ora de stingere de la 11.00 și mai aveam de cântat o piesă iar cei de la Palladium au hotărât să ne cenzureze coborând cortina de metal care cântărește 9 tone. Din fericire au oprit-o la jumătate și nimeni nu a fost rănit. Mulțumiri tuturor spectatorilor care nu s-au mișcat și nu ne-au părăsit nicio secundă”, a scris Madonna pe Instagram.

Poate nici cuvintele Madonnei n-or fi fost dintre cele mai alese, însă, haideți să fim serioși, un act artistic e un act artistic, iar depășirea timpului cu câteva minute nu ar fi trebuit să se soldeze cu o cortină de 9 tone peste Madonna și staff-ul său. Nu de alta, dar asta seamănă a lipsă de respect atât pentru artistă, cât și pentur publicul care a venit să o vadă, plătind bilet. Reamintim că o parte din banii de bilet revine organizatorilor.

#News