Vrei permisul, oferi servicii sexuale! Cel puțin asta pretindea că vrea la schimb un polițist tinerelor „mai frumușele” care aveau ghinionul să dea proba de condus cu acesta. Polițistul se pare că își făcuse un obicei din a cere favoruri sexuale fetelor, astfel că, fiind denunțat, a ajuns ca în dreptul numelui acestuia să scrie „Sex și mită la Permise”, după cum denumesc Magistrații din cadrul Tribunalului Covasna acest nou dosar revoltător.

De loc din Neamț, însă delegat în Covasna, polițistul a fost acuzat pe motiv că cerea mită pentru ca cei ce aveau nenorocul să dea examenul de permis cu acesta, să treacă. Și-apoi, cazuri de acest gen auzim în fiecare zi, n-ar fi chestiune ieșită din comun, oricât de imorală ar fi. Dar să ceri favoruri sexuale dacă vrei permisul, iată că așa ceva nu auzi chiar în fiecare zi! Pentru că asta făcea polițistul nostru. Nu se mulțumea doar cu mita în bani, ci își dorea pachetul complet.

Citește și: O adolescentă de 15 ani a fost prinsă la volanul unei maşini furate

Într-o altă țară, una de afară…

Așadar, polițistul s-a ales cu pedepse pentru trei capete de acuzare, după cum urmează: luare de mită, folosire abuzivă a funcției în scop sexual și abuz în serviciu. Pentru primele două acesta a primit 2 ani și 9 luni de închisoare cu suspendare și supraveghere de 4 ani. De asemenea, polițistul buclucaș a mai primit 90 de zile de muncă în folosul comunității. În completare, pe o perioadă de 2 ani, C.A.A. pierde dreptul de a-și mai exercita munca, ori de a candida pentru funcții asemănătoare.

Nu știm ce părere au ceilalți, însă pedepsele primite de acesta par de departe extrem de mici. Dacă polițistul s-ar fi născut în altă țară, una de afară, cel mai probabil că el ar fi fost inclus într-un registru al prădătorilor sexuali, iar pedepsele acestuia ar fi fost mult mai mari și cu siguranță, cu EXECUTARE!

#News