Stelian Tanase

Cred că multă lume e contrariată de ce s-a intimplat. Spectacolul oferit de tenorii clasei politice a fost cu dus și-ntors. Liberalii știau de o săptămină că vor cădea de la guvernare. Nu a fost un secret pentru ei tărășenia care se pregătea. Cel mai bine informați au fost adversarii lui Orban din partid. Ei au impinzit PNL toată saptamina cu asa-zise informatii, zvonuri, scenarii.

Fuseseră informati de la Cotroceni cum vor merge lucrurile sau niste binevoitori au strecurat informația caderii lor pe la bufetul Parlamentului? Totul a fost pină la urma o ocazie oferită lui Orban de a ține un discurs de adio. Vorbeste bine, are un glas bun, de bariton, are vorbele cu el. In plus s-a televizat și l-a văzut o țară întreaga vorbind. Alt succes ieri, liberalii nu au avut. Au cam încasat-o!

Lumii nu îi plac invinșii, cei slabi, cei care părăsesc scena. Cazul liberalilor acum.

Mascarada a durat mai multe ore pe principiul voi vă faceți că platiți, noi ne facem că muncim. Plecarea guvernului PSD condus de VVDăncila cu trei luni în urmă a fost o dramă – cu plînsete, cu apeluri disperate. Aveai impresia că se prăbușește cerul și a venit sfirșitul lumii. Sceneta de ieri din Parlament s-a derulat intr-o atmosferă de concordie, chiar de veselie.

Nimeni nu prea a crezut ce vedea. Nimeni nu a luat lucrurile in tragic. S-a schimbat atmosfera, indiferența a devenit generală. Asta e, dlor, guvernele vin și pleacă. PSD a adunat 261 de voturi ieri, după ce ii picase guvernul cu 240.

Ceva s-a schimbat, e limpede. Ce anume?

Secretul povestii e la Cotroceni. De aici au fost conduse ostilitătile, ordinul de a fi darimat guvernul Orban de acolo a venit. Cred ca Orban nu merita să i se facă o asemenea figură. A condus strălucit campaniile de anul trecut. Dar el este de mult pîndit in partid de adversarii lui, cam prea numeroși. La rigoare se poate spune că nu Ciolacu a dat jos guvernul, ci Klaus Iohannis care viseaza insistent alegeri anticipate.

Planul lui Orban a fost altul. Să duca guvernul pînă la alegerile parlamentare și după aceea să conduca 4 ani un program de reforme care să europenizeze tara, să lichideze marile rămîneri în urmă și să accelereze modernizarea…

Nu toată lumea a fost de acord

Unii nu accepta programul, au încă rămășite feseniste puternice. Altii nu acceptă persoana lui Orban. Se caută cu infrigurare un premieri mai docil, mai supus, mai șters, care să îi treaca laurii lui Iohannis – ahtiat de putere si imaginea sa proprie. In alt doilea mandat Iohannis este preocupat, ca să nu spun obsedat, de cum va rămîne el în istorie. Se vede ca un mare reformator al statului, un lider care a adus România mai aproape de Europa.

Gloria asta nu vrea s- o împartă cu nimeni. De unde și manevrele pe care le face de a se debarasa de Orban și orice concurent politic. Calitatea principală a lui Iohannis este răbdarea – va aștepta la pîndă cît va fi nevoie să-și atingă scopul. Acum incearca manevra cu alegerile anticipate. A riscat capul lui Orban nu pe al lui. Nu e sigur că va reuși, dar nu va renunța.

#NEWS #GuvernulMeu

Articol preluat de pe www.stelian-tanase.ro