Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Bacău au reţinut un tânăr de 17 ani, El este bănuit de comiterea infracţiunii de şantaj, potrivit g4media.ro/.
”Un minor de 17 ani, din Bacău a sesizat poliţiştii cu privire la faptul că, la data de 01 februarie a.c., ar fi fost deposedat de suma de 120 de lei de un tânăr de aceeaşi vârstă şi i-ar fi solicitat, ulterior, să îi remită suma de 200 de lei, pentru a nu exercita asupra sa acte de violenţă”, anunţă IPJ Bacău.
Poliţiştii au probat activitatea infracţională a bănuitului faţă de care au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj.
La data de 06 februarie a.c., păgubitul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a-i înmâna suma de 200 de lei, moment în care poliţiştii de investigaţii criminale au acţionat şi au realizat prinderea în flagrant delict a bănuitului. Acesta a fost condus la sediul poliţiei si audiat, fiind totodată, luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore. Tânărul a fost introdus în Arestul I.P.J.Bacău, mai anunţă Poliţia Bacău.
Dosar penal pentru înșelăciune, după avalanșa produsă la cabana Capra