Ariel Chiș, numărul doi pe lista de candidați ai USR pentru Consiliul General al Municipiului București, a anunțat, vineri, că își retrage candidatura ca să nu aducă prejudicii de imagine partidului, după ce s-a aflat că în trecut a fost membru PSD, iar pe rețelele sociale a apărut un clip-parodie realizat în 2018, în timpul campaniei „Fără penali”.
Ariel, coadă de purcel se retrage de pe lista USR
„După mai multe zile foarte grele pentru mine, am decis să mă retrag de pe lista USR la Consiliul General al Municipiului București. Ultimul lucru pe care mi l-am dorit vreodată a fost să aduc un prejudiciu de imagine USR-ului, partidului căruia i-am dedicat ultimii ani de viață, zi de zi, noapte de noapte”, se arată într-un mesaj postat de Chiș pe pagina de Facebook.
Ariel Chiș spune că este „linșat mediatic” și le mulțumește celor care i-au trimis mesaje.
„O să rămân alături de USR pentru că acest partid reprezintă pentru mine o speranță, o speranță că vom putea ajunge să avem o clasă politică integră și bine intenționată, care să lupte pentru toată lumea, nu doar pentru unii. Știu că acest partid poate realiza asta, am văzut ce principii ne ghidează și cum suntem diferiți de orice altceva a existat până acum. Am niște colegi extraordinari pe care întotdeauna îi voi recomanda și îi voi susține.
Citește mai multe despre Ariel Chiș și clipul devenit viral
Chiș le mulțumește prietenilor pentru susținere
În încheiere, vreau să le mulțumesc public din suflet tuturor celor 372 de colegi care m-au votat pentru un loc pe lista USR la Consiliul General unde am obținut locul 2. Vreau să mulțumesc și zecilor de prieteni care mi-au scris că le pare rău că sunt linșat mediatic și m-au încurajat să rămân puternic și să nu pun la suflet”, mai scrie Ariel Chiș, în mesajul în care anunță că își retrage candidatura.