Apa din lacul parcului IOR, din Sectorul 3 al Capitalei, a devenit roșie, fără să se știe, însă și cauza pentru care acest lucru s-a întâmplat. Oamenii care frecventează parcul susțin că nu au mai văzut niciodată o asemenea imagine, suspectând că este vorba despre o poluare în masă. Întrebate, autoritățile au declarat că au luat la cunoștință, drept pentru care, în momentul de față, se execută analize pentru a determina cauza care a dus la schimbarea culorii apei lacului care se află în unul dintre cele mai cunoscute parcuri din București.
Reprezentanții Primăriei Sectorului 3 au declarat pentru Digi24 că în momentul de față se așteaptă rezultatul buletinelor de analize. În plus, s-ar fi cerut inclusiv analize cu privire la starea faunei piscicole din lac, pentru a se determina dacă aceasta a avut de suferit în urma înroșirii apei din lacul din IOR.
Ce spune Garda de Mediu despre „lacul roșu” din parcul bucureștean IOR?
„Controlul e în desfășurare, au fost prelevate probe din lacul IOR, rezultatele au venit și ne indică un potențial poluator având în vedere rezultatele. Sunt implicați în control absolut toți factorii din parc – deținătorul lacului, deținătorul luciului de apă, operatorul care asigură mentenanța parcului, cât și alți potențiali factori”, a declarat Andrei Corlan, comisar al Gărzii de Mediu București.
Garda de Mediu a mai adăugat faptul că imediat ce se vor finaliza analizele (cel mai probabil săptămâna viitoare), se vor aplica sancțiuni. Important e, până la urmă, să se afle și cine este vinovat!
Citește și: Ciprian Ciucu, dezbatere publică cu privire la societatea în care vor să trăiască bucureștenii