1 din 5 cupluri din România se luptă cu infertilitatea, datele fiind confirmate astăzi de Asociația Pentru Reproducere Umană din România printr-un studiu la nivel național. În ultimii 5 ani, aproape 2 din 10 femei au avut nevoie de tratamente pentru a putea rămâne însărcinate, a declarat ministrul Familiei, Gabriela Firea. Gabriela Firea a participat la evenimentul organizat de dr. Andreas Vythoulkas, M.D. specialist în infertilitate, și de profesorul în obstetrică-ginecologie dr. Radu Vlădăreanu.
Gabriela Firea: A fost emoționantă întâlnirea cu doamnele care au reușit să devină mame în urma procedurilor de fertilizare, unele dintre ele prin programul pe care l-am inițiat în mandatul de primar general al Capitalei.
Cu această ocazie, Gabriela Firea a prezentat ultimele date despre Programul național de creșterea a natalității, inițiat și derulat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Au fost primite, din 5 Decembrie 2022 și până acum, peste 11.600 de mesaje, însă nu toate au fost dosare propriu-zise. Au fost deja înregistrate peste 5.000 de dosare, iar circa 2.850 au fost analizate de comisie. „Din păcate, multe dintre dosare au avut nevoie sa fie reanalizate, pentru că fie erau incomplete, fie conțineau documente completate greșit”, a declarat Gabriela Firea.
Până astăzi, 1.000 de contracte au fost transmise către cupluri sau femeile înscrise în program și aproape 600 de vouchere au ajuns sau sunt pe drum către beneficiari
Potrivit ministrului Familiei, săptămâna aceasta vor ajunge alte 400 contracte la cei care au aplicat în program.
„De asemenea,vom comanda alte 200 de vouchere. Știu că sunt încă multe întrebări de la cei care-și doresc să devină părinți, și, de asemenea, multă nerăbdare. Le cer tuturor, încă o dată, să aibă încredere în noi și să aibă răbdare pentru că vor primi acest sprijin în valoare de 15.000 de lei. Publicăm pe site-ul ministerului, în fiecare vineri seară, o statistică amănunțită cu privire la numărul și soluționarea dosarelor”, a declarat Gabrieala Firea.
Gabriela Firea: De Mărțisor, spun din nou cu toată convingerea: femeile sunt de neprețuit!