Cel puţin 300 de persoane din patru localităţi din insula elenă Creta au fost evacuate sâmbătă din cauza unui incendiu de pădure din apropiere, care a provocat deja rănirea gravă a unui localnic, potrivit g4media.ro.
Bărbatul rănit, care a fost internat la terapie intensivă cu arsuri grave şi probleme respiratorii, se întorsese în localitate sa pentru a încerca să îşi protejeze casa după ce fusese evacuat, relatează cotidianul elen Kathimerini
Incendiul de pădure, amplificat de vânturile puternice din regiune, s-a extins de-a lungul versanţilor unei zone muntoase din estul insulei, potrivit presei. Aproximativ 120 de pompieri sunt implicaţi în eforturile de a limita extinderea focului, cu sprijinul a două elicoptere. Grecia a fost afectată vara trecută de cele mai devastatoare incendii din Europa de la începutul secolului. Zeci de incendii au afectat peste 150.000 de hectare, aproximativ 1,2% din teritoriu, şi s-au soldat cu 27 de morţi, între care 20 de refugiaţi care au fost prinşi într-o pădure în flăcări în apropiere de graniţa cu Turcia.Tânăr băut și drogat, accident cu mașina în Snagov