Nu vorbim doar de copiii din clasele primare, ci de elevi în general. Și, da, de religia servită pe pâine, nu ca pachețel, ci ca materie. O materie care nu se vrea tocmai obligatorie, dar care a devenit o doctrină de cult. Copiii învață să creadă fără să cerceteze și să se roage fără să-și pună întrebări.
Religia în școli poartă două măști fundamental false: educație și etică. Dar sunt atât de departe aceste două noțiuni de ora de religie. Se pune accentul pe o viață spirituală și se discută prea puțin de viața reală.
Mă gândesc la protestele pentru deschiderea bisericilor pe vreme de pandemie. Și mă gândesc că fix acești copii spirituali și îndoctrinați vor fi viitorii protestatari. Un protest degeaba. Un protest anti sănătate. Un protest pentru o călăuză falsă care insistă ca evlavioșii să se reunească în lăcașul de cult. Aici călăuza e preotul supărat pe niște reguli de bun simț.
O altă călăuză (la fel de falsă) e profesorul de religie. Sau, uneori, preotul care decide să ia din atribuțiile profesorului. Și care decide ca elevii să creadă în pilde și parabole. Și să mai dea și un extemporal bazat pe noțiuni învechite și inutile. Și fix așa se nasc viitorii protestatari care aleg Biblia și nu sănătatea. Care sunt ferm convinși că rugăciunea te apără de boală și că pupatul de icoane îți asigură locul în Paradis.
Am insistat mereu pe o singură idee când e vorba de copiii și de religie. Predarea religiei nu este treaba şcolii, ci a familiei. Asta doar și dacă familia decide că vrea să fie religioasă.
În programa școlară pentru clasa I, copiii învață când, cum și cui să se roage. Nu învață despre religie ca parte integrantă din istoria universală a umanităţii. Nu învață despre religii. Nu învață despre schisme. Nu învață obiectiv despre diferențele între religii. Învață că trebuie să se roage.
Am apreciat, într-adevăr, că nu li se spune că e musai să se roage în biserică. Ci că se pot ruga oriunde, singuri sau în gașcă.
Problema e că li se spune, negru pe alb, să se roage ”în mai multe momente din zi” și ”neîncetat”. Serios acum. Sunt copii de 6-7 ani. Dacă îi bagi în cap unuia de 6-7 ani că trebuie să se roage neîncetat, s-ar putea chiar să facă asta. Că-s mici. Ușor de influențat. În creștere și în formare.
La 6-7 trebuie să alerge dezlegați prin fața blocului, să contruiască forturi, să joace orice, nu să se roage neîncetat. Și nu pentru că nu diger eu foarte bine religia. Ci pentru că absolut orice în exces devine nociv. Mai ales dacă insiști obsesiv-compulsiv pe niște idei de acum 2000 de ani pe care, dacă-i iei la bani mărunți, credincioșii de carton n-o să ți le poată explica sau argumenta.
Reiau: dacă familia consideră că vrea să-l facă să creadă în unicorni sau în Sfântul Duh, e strict problema familiei. Rolul școlii nu e să-l îndoctrineze, ci să-l educe. Iar educația ar trebui să fie obiectivă, nu bazată pe o culegere de basme.
Citește și: Vela ar păstra bisericile închise. Dacă biserica ar fi deschisă la minte
