Acum câțiva ani, a apărut Coaliția pentru Familie varianta îmbunătățită. Sau, varianta HD. Sau, varianta care ar plăcea la toată lumea (desigur, lumea care gândește câtuși de puțin). A apărut în urmă cu ceva timp, dar e prima dată când o descopăr și m-am gândit că-s mulți ca mine. Mai leneși cu ce se întâmplă pe Facebook.
Pentru neofiți, Coaliția pentru Familie originală este o asociație fără statut juridic, neafiliată confesional sau politic, la care au aderat 44 de organizații neguvernamentale, fundații și asociații și patru federații românești care militează pentru promovarea valorilor familiei tradiționale.
Adică baieții ăia care ar arde pe rug familia monoparentală, homosexualii sau doi inși (fie ei și de sex opus) care locuiesc la aceeași adresă. Și care trăiesc fericiți și liniștiți, fără să deranjeze pe nimeni. Că-s concubini nereligioși, care au ca unic scop să le fure copiii familiștilor religioși.
S-a făcut și un referendum inutil și bine plătit (din banii noștri). Nu a trecut. S-au făcut petiții și s-a lăsat cu lacrimi și crestături pe piept prin spațiul on-line și nu s-a întâmplat nimic. Nici n-au dispărut, nici n-au câștigat. În ultima perioadă, îs cam muți și se bat pe umeri reciproc, se încurajează ei pe ei și lumea (normală la cap) a încetat să-i mai bage în seamă.
Cum se descrie Coaliția pentru Familie pe pagina de Facebook: cu misiune și obiectiv.
”MISIUNEA noastră: să protejăm și să sprijinim familia întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Avem dreptul constituțional și obligația morală de a o apăra de tendințele societății moderne ce îi diminuează importanța și îi accelerează degradarea. Valorile morale și culturale ale poporului nostru stau la baza misiunii noastre, alături de dorința ca întreaga societate civilă creștină din România să se alăture nouă.
OBIECTIVUL nostru: Să avem în România cât mai multe familii, cât mai longevive, cât mai numeroase, asigurând membrilor lor un mediu propice economic, social, protectiv și psiho-afectiv de formare și dezvoltare a personalității umane, iar națiunii române continuitatea și dezvoltarea demografică, economică, socială și culturală”.
Am mai zis că s-au agitat să-nsoare bărbat cu femeie, să stârpească orice orientare sexuală și să educe mamele tinere să puiască cu scopul de a ajunge în rai? Am mai zis. Am mai zis că vor religie pe pâine, că nu suportă ideea de contracepție și că ar ataca cu pietre orice marș mai colorat? Că nu sunt de acord cu educația sexuală, că sprijină mamele minore și că spală creiere și că au impresia că și un film marca Disney e nociv pentru heterosexuali? Am mai zis și asta.
Și-uite așa răzbunarea a venit. Nu e o răzbunare cu pietre, pliante ascunse-n poștă și nici rău nu face. E o răzbunare cu același nume: Coaliția pentru Familie. O altă pagină de pe Facebook, cu aceeași siglă care a adăugat doar un curcubeu drăguț. Și niște lozinci normale: oamenii sunt egali, drepturile sunt egale, iar dragostea este egală. Pentru toată lumea.
Nu trebuie să trântești 5 copii ca să-i demonstrezi partenerului (sau lumii întregi) cât de mult iubești ideea de familie. Ai voie să folosești metode contraceptive. Nimeni nu are dreptul să judece pe nimeni. Pe nimeni nu ar trebui să intereseze ce se întâmplă în dormitorul tău. Orientarea ta sexuală nu e treaba nimănui. Și nici subiect de discuție.
Familia formată din mamă și copil, se numește tot familie. Familia formată din tată și copil se numește tot familie. Familia formată din mamă, bunică și copil, asemeni. Deci, dragi copii, familia monoparentală nu e mai prejos.
Coaliția pentru Familie (varianta îmbunătățită) spune doar atât: Susținem familia formată dintr-o femeie și un bărbat, un bărbat și un barbat, o femeie și o femeie, o persoană și o altă persoană.
Adică. Poți sau nu alege căsătoria. Și poți sau nu alege un gen. Alegerile personale nu te definesc ca cetățean, iar drepturile trebuie să fie aceleași.
Din câte am văzut, Coaliția pentru Familie (varianta îmbunătățită) nu mai e activa de câteva luni. Dar, la o simplă căutare pe Facebook, apar ambele variante. Dintr-o mică neatenție, cam câți susținători ai familiei tradiționale credeți c-ar apăsa butonul de like?
Iar eu, răzbunare mai bună ca pagina asta, nu cred că există.
Citește și: Educația sexuală devine sanitară și doar cu acordul părinților