Iubitorii festivalului Untold au motive de bucurie: organizatorii acestuia par să fi căzut la pace cu Guvernul, astfel că cel mai mare festival de la noi din țară va avea loc între 9 și 12 septembrie, după doi ani de pauză.
Untold, din nou în România
De altfel, festivalul Untold, organizat anual la Cluj, cu excepția perioadei pandemice, este unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din întreaga lume. Încă de la începutul pandemiei, organizatorii acestuia și-au manifestat vehement nemulțumirile, cu privire la măsurile luate de Guvern, acuzându-i pe oficiali că, pe alocuri, ar fi instituit măsuri un pic mai dure decât ar fi trebuit.
Cu toate astea, Untold a fost unul dintre puținele festivaluri care nu s-a angajat în restituirea banilor de abonament celor care au făcut o astfel de achiziție încă din 2019, imediat după finalizarea ediției din acel an – ceea ce a sporit nemulțumirile inclusiv printre fanii festivalului. În schimb, Untold a promis că abonamentele achiziționate în 2019 vor putea fi folosite imediat ce autoritățile vor da OK-ul.
Campania de vaccinare a făcut posibilă reîntoarcerea festivalurilor la noi în țară
Cum campania de vaccinare începe să prindă contur, autoritățile au decis că festivalurile vor putea să-și deschidă, din nou, porțile. Mai mult, organizatorii vor fi nevoiți să se asigure că toți cei ce vor participa au parte la activ ambele doze de vaccin, intrarea fiind posibilă doar în acest fel.
Citește și: Limbajul comunistoid, încă prezent în școlile lui 2021