Legendara formație britanică a anunțat că la începutul lunii septembrie vor lansa o melodie a cărui partitură vocală este asigurată de Freddie Mercury, informează dpa, preluată de Digi24.
Cei doi membri ai formației au precizat, pentru un post de radio, că melodia care se considera pierdută reprezintă o comoară.
„Am descoperit o mică nestemată cu vocea lui Freddie, de existenţa căreia cam uitasem. E minunat. De fapt, a fost o adevărată descoperire. Provine din timpul înregistrărilor de la ‘Miracle’ (la sfârşitul anilor 1980 – n.r.) şi cred că lansarea va fi în septembrie”, a adăugat Roger Taylor, potrivit sursei citate.
Albumul „Miracle” a apărut în urmă cu 32 de ani, fiind penultmul album de studio înainte de moartea cunoscutului cântăreț Freddy Mercury.
Piesa pierdută, așteptată de milioane de fani din întreaga lume
Chitaristul Brian May a declarat că genul acesta de lucruri „stau ascunse” până la momentul potrivit, când trebuie lansate.
„Am văzut-o de mai multe ori şi ne-am spus: ‘Oh nu, nu putem să o salvăm pe aceasta’. Apoi am dat din nou peste ea şi minunata noastră echipă de ingineri de sunet ne-a spus: ‘OK, putem să facem asta şi asta’. E minunat. E ceva emoţionant”, a spus acesta.
Până acum, cei din formația Queen au declarat că noul single va fi o piesă entuziasmantă, având titlul „Face It Alone.”
Reamintim că în 1970, Brian May, Roger Taylor și Freddy Mercury au înființat trupa rock britanică Queen, devenită celebră în toată lumea pentru piesele de mare succes precum „Bohemian Rhapsody” și „I want to brake free.”
În 1991, vocalistul formației, Freddy Mercury, a murit din cauza unor complicații medicale cauzate de SIDA la vârsta de doar 45 de ani.
De asemenea, cu ocazia Jubileului de Platină al reginei Elisabeta a II-a, formația Queen, alături de solitstul Adam Lambert, a susținut un recital în fața Palatului Buckingham.
Citește și articolul: La 79 de ani, cântărețul american Bob Dylan a revenit în topurile din Marea Britanie!