Zonele marine ale Arcticii ar putea rămâne fără gheaţă din anii 2030

Prima lună de septembrie fără gheaţă pe mare se va produce încă din anii 2030-2050, indiferent de scenariile privind emisiile de seră

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Arctica ar putea să rămână fără gheaţă în zonele sale marine încă din anii 2030, mult mai devreme decât se estimase până în prezent. Acest lucru ar putea să se întâmple chiar şi în scenariul unor emisii reduse de gaze cu efect de seră, au anunţat mai mulţi oameni de ştiinţă prin intermediul unui studiu publicat marţi, potrivit g4media.ro.

Cercetători din Coreea de Sud, Canada şi Germania au utilizat datele furnizate de observaţii realizate în perioada 1979-2019 pentru a efectua noi simulări.

„Rezultatele arată că prima lună de septembrie fără gheaţă pe mare se va produce încă din anii 2030-2050, indiferent de scenariile privind emisiile”, au precizat autorii studiului, ce a fost publicat în revista Nature Communications. Atunci când experţii vorbesc despre absenţa gheţii, acest lucru înseamnă o suprafaţă mai mică de 1 milion de km2, deoarece gheaţa ar putea continua să existe de-a lungul regiunilor de coastă.

Oceanul Arctic are o suprafaţă de aproximativ 14 milioane de km2 şi este acoperit de gheaţă în cea mai mare parte a anului.

 Septembrie este luna în timpul căreia gheaţa atinge de obicei suprafaţa sa minimă anuală.„Este vorba despre un deceniu mai devreme decât recentele proiecţii făcute de GIEC” (Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei), a subliniat Seung-Ki Min, coautor al studiului şi profesor la universităţile Pohang şi Yonsei din Coreea de Sud. Cercetătorii estimează astfel că declinul suprafeţei acoperite cu gheaţă poate fi atribuit în principal emisiilor de gaze cu efect de seră, în contextul în care ceilalţi factori (aerosoli, activitate solară şi activitate vulcanică) sunt mult mai puţin importanţi.

Venitul universal de bază, testat în Marea Britanie