Darius Vâlcov

Fost senator de Olt, primar al Slatinei și fost consilier al Vioricăi Dăncilă când aceasta era prim-ministrul României, Darius Vâlcov și-a pregătit fuga din țară și a făcut demersuri pentru a primi cetățenia italiană. În acest sens, Vâlcov a înființat recent o societate la Milano. Conform unei anchete Concretolt.ro, compania Private Limited Company Independent SRL, cu sediul în Milano, Via Giovanni Battista Monteggia 8, are un singur angajat și un acționar unic, în persoana lui Darius Vâlcov.

Aparent, inițiativa lui Vâlcov nu ar trebui să ridice suspiciuni. Nu este nici primul, nici ultimul român care pornește o afacere în peninsulă. Însă, graba cu care Darius Vâlcov s-a ocupat de actele de constituire a companiei ne amintește faptul că acesta urmează să fie, cel mai probabil, condamnat, săptămâna viitoare de Tribunalul Dolj, într-un dosar în care este acuzat de mai multe fapte de corupție.

Conform sursei citate, marți, 7 iulie Tribunalul Dolj urmează să pronunțe sentința într-o cauză în care procurorii DNA îl acuză de luare de mită, iar săptămâna viitoare, pe 13 iulie, aceeași instanță va da verdictul într-o altă speță, în care lui Vâlcov i se aduc acuzații similare.

Reamintim că Darius Vâlcov a fost deja condamnat la opt ani de închisoare cu executare într-un al treilea dosar de corupție, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, spălare de bani și operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile ocupate, după ce ar fi cerut de la o firmă de construcții 20% din valoarea unor contracte publice, în perioada în care era edil. 

Sentința definitivă va fi pronunțată abia după ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene va decide dacă Instanța Supremă este obligată să respecte hotărârea Curții Constituționale completurile de trei judecători. 

Italia, raiul penalilor din România

În ultimii ani Italia a devenit refugiul unor influenți oameni de afaceri români, datorită faptului că legile din peninsulă prevăd sancțiuni mai puțin aspre pentru infracțiuni săvârșite fără violență. În Italia Darius Vâlcov și-ar executa pedeapsa primită în România, în stare de libertate supravegheată, singura interdicție fiind aceea de a părăsi țara.

Între românii autoexilați în Italia îi amintim pe omul de afaceri clujean Ioan Bene, condamnat în 31 ianuarie 2018 de Curtea de Apel Cluj la 3 ani și 8 luni la închisoare pentru dare de mită în dosarul fostului președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu. La acea vreme, Bene a fost dat în urmărire națională și internațională de polițiști întrucât nu a putut fi găsit la domiciliu pentru a fi încarcerat în Penitenciarul Gherla, avocatul său susținând atunci că este plecat în concediu!

Un alt personaj celebru care a evitat pușcăria în România stabilindu-se în Italia este Dragoș Săvulescu, om de afaceri și fost acționar majoritar al clubului de fotbal Dinamo, condamnat la 5 ani și 6 luni de închisoare în dosarul retrocedărilor frauduloase de plaje și terenuri din Constanța, în același dosar în care Radu Mazăre a fost condamnat la 9 ani, iar Cristi Borcea și Nicușor Constantinescu câte 5 ani cu executare.

Arestat la Napoli, Săvulescu a cerut să nu fie extrădat în România și a invocat condițiile improprii din penitenciare. Instanța italiană a ținut cont de declarația dată de Săvulescu potrivit căreia a fost de bună credință, s-a predat și nu intenționează să mai fugă. Trăiește și azi, în lux, în Sardinia.

Nu în ultimul rând, fiul lui Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, este ținut ascuns de părinți în Italia, unde se presupune că sta internat într-o clinică, iar judecătorii de la Curtea de Apel București au decis, definitiv, în iunie, arestarea sa preventivă în lipsă. Mario Iorgulescu este urmărit penal pentru omor și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, după un accident rutier grav petrecut în 8 septembrie 2019, care s-a soldat cu moartea unui om. 

Citește și: Liviu Dragnea: Nu, eu nu, Viorica, ea a vrut amnistie

HashtagNews.ro