Președintele Iohannis a prezentat miercuri, în conferința de presă de la Cotroceni, o formulă de calcul greșită pentru cele trei scenarii aplicabile pentru începutul anului școlar, programat pe 14 septembrie. Acesta a precizat că scenariile (verde, galben, roșu) se schimbă după calcularea ratei mediilor de noi cazuri la 1.000 de locuitori, informațiile fiind greșite, transmise incorect de Ministerul Sănătății.
Administrația Prezidențială a transmis, printr-un comunicat, că de fapt este vorba de numărul total de cazuri și de media cumulată pe o perioadă de 14 zile, nu de cazuri noi, totodată, cerându-și scuze pentru confuzia creată.
“În informațiile transmise de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis, în cadrul conferinței de presă susținute la Palatul Cotroceni, miercuri, 5 august 2020, a apărut o eroare cu privire la formula de calcul care stă la baza stabilirii celor trei scenarii care vizează desfășurarea învățământului preuniversitar începând cu data de 14 septembrie.
Informația corectă este următoarea: criteriul epidemiologic în funcție de care școlile se vor încadra în scenariile „verde”, „galben” sau „roșu” este numărul total de cazuri noi înregistrat în ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori din localitatea în care se află școala, și nu media zilnică de îmbolnăviri pe ultimele 14 zile, așa cum a fost inițial comunicat de către Președintele României.
Metoda de calcul este stabilită de specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică și reprezentanții Ministerului Sănătății și subliniem că nu a fost comunicată corect Administrației Prezidențiale de către Ministerul Sănătății.
Președintele României își cere public scuze pentru eventualele confuzii rezultate ca urmare a comunicării formulei de calcul eronate”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Citește și: Asociațiile de elevi, nemulțumite de autorități