Marcel Vela

Ministrul de Interne, Marcel Vela a menționat de curând într-o conferință de presă că cetățenii onești nu au de ce să se teamă, întrucât România este, fără niciun dubiu, o țară sigură. Astfel, potrivit ministrului, MAI ar fi în orice clipă gata să facă față infracționalității și să combată criminalitatea în toate formele acesteia. În cadrul aceleiași conferințe, ministrul Vela a reamintit faptul că ministerul pe care îl conduce are toleranță zero față de cei ce încalcă legea.

Vela, mesaj pentru clanurile interlope: „Suntem cu ochii pe voi!”

„Din aceasta saptămână vă vom prezenta toate actiunile care au loc in timpul saptamanii pentru ca cetatenii sa fie la curent cu toate operatiunile, misiunile MAI in combaterea infractionalitatii pentru ca acest fenomen criminogen se manifesta prin forme agresive. Cetățenii onești nu trebuie să se teamă, suntem o țară sigură. Am toleranță zero față de încălcarea legii, față de colegi care nu știu de ce baricadă se află. Am un mesaj pentru clanuri, interlopi și răufăcători: Suntem cu ochii pe voi!”, a declarat Marcel Vela.

Următiți aici întreaga conferință susținută de ministrul de Interne, Marcel Vela:

Citește și: Vela îi avertizează pe interlopi: fără idei „năstrușnice”!

#News