Cozmin Gușă

În urma ultimelor afirmații făcute de Cozmin Gușă în cursul zilei de ieri, una dintre cele mai mari asociații ce luptă pentru drepturile persoanelor LGBT+ din România, MozaiQ a reacționat, acuzându-l pe acesta, într-un comunicat, de homofobie și discriminare împotriva persoanelor LGBT.

Comunicatul MozaiQ

„NU discriminării la alegerile locale!

Asociația MozaiQ LGBT, organizație comunitară a persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și transgender) din România este alarmată de recentele declarații ale jurnalistului Cozmin Gușă în spațiul public, anume că „persoanele cu orientare homo sau bisexuală nu ar fi corespunzătoare în posturi de conducere politico-administrativă în România”, declarații acordate cotidianului Libertatea joi 6 august. Prin declarațiile sale, domnul Gușă discriminează împotriva persoanelor LGBT din România pentru că opiniile exprimate au ca țintă o întreagă categorie de cetățeni, clasificate pe baza orientării lor sexuale. Practic ce ne spune Cozmin Gușă este că persoanele LGBT ar fi cetățeni de rang inferior, incapabile a deține funcții publice și de responsabilitate.

Amintim că atât jurisprudența din România, a CNCD, cât și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și legislația anti-discriminare în vigoare arată în mai multe rânduri că libertatea de exprimare nu este un principiu absolut în condițiile în care demonizează un grup întreg de oameni. De asemenea, subliniem calitatea de persoană publică a domnului Gușă, fapt cu atât mai agravant al unor astfel de declarații din partea unui formator de opinie. „Considerăm că declarațiile domnului Gușă reprezintă un derapaj periculos mai ales in contextul campaniei electorale și prin urmare vom depune o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instituție care trebuie să analizeze si să sancționeze declaratiille discriminatorii ale lui Cozmin Gușă. Anul viitor se împlinesc 20 de ani de la decriminalizarea homosexualitații în România, iar noi am prefera sa vorbim tocmai despre prezența unor persoane din comunitatea LGBT pe listele electorale” a declarat Robert Rațiu, președinte MozaiQ.

„Declarațiile lui Cozmin Gușă sunt cu atât mai periculoase pentru că vin în contextul alegerilor locale, într-o perioadă dificilă pentru întreaga societate. În plus, să-i spună cineva domnului Gușă că Serbia este condusă de o lesbiană, Ana Brnabic, Irlanda și Luxemburg au premieri gay. Să fii LGBT nu te face incapabil să conduci. Mai mult, avem chiar o colegă, pe Antonella Lerca, femeie transgender, care candidează pentru un loc în Consiliul Local al Sectorului 2 chiar la aceste alegeri” a declarat Vlad Viski, director executiv MozaiQ.

Persoanele LGBT din România sunt cetățeni trebuie să beneficieze aceleași drepturi ca ceilalți, respectiv dreptul de a alege și a fi ales. În politica românească avem nevoie de voci LGBT, persoane care să reprezinte intereseze comunității noastre. Credem cu tărie că în România anului 2020 declarații ca cele ale lui Cozmin Gușă nu își au locul și trebuie amendate de instituțiile statului.”, se arată în comunicatul de presă trimis de asociația MozaiQ.

Citește și: Interviu cu Antonella Lerca, prima femeie transgender din România care candidează pentru o funcție publică

Controversata declarație a lui Cozmin Gușă

După ce, în prelabil, îl soma pe Nicușor Dan să admită dacă este, sau nu, homosexual, Cozmin Gușă declara că o persoană cu o altă orientare sexuală decât cea heterosexuală nu ar fi potrivită pentru a deține o funcție publică, întrucât, potrivit acestuia, persoanele LGBT+ ar avea tendința de a dezvolta un comportament complexat.

„Am studiat de-a lungul vremii, și-am și cunoscut suficienți lideri homosexuali sau bisexuali, și am o opinie bine consolidată conform căreia aceștia, din pricina orientării sexuale și a posibilului oprobriu public, pot dezvolta un comportament complexat, de tip anticivic, în detrimentul majorității cu orientare heterosexuală. Studiile sociologice obiective relevă asta oricum.”, spunea, la momentul respectiv, Cozmin Gușă pentru Libertatea.

Asociația MozaiQ este o organizaţie comunitară care se adresează persoanelor LGBTQIA+ din România.

Citește și: Gușă, interesat dacă e, sau nu, Nicușor Dan homosexual

#News