Ghețarul de la Scărișoara, din Munții Apuseni este un uriaș bloc de gheață care este un instrument de măsurat vremea foarte important pentru climatologi, unic în Europa, potrivit digi24.ro.
Analizând gheața din care este format, cercetătorii pot afla cum a fost vremea acum 2.000 de ani și ce temperaturi erau atunci.
Ghețarul de la Scărișoara are o valoare enormă pentru România, fiind o atracție turistică importantă și fiind zilnic vizitat de mii de turiști, ghețarul fiind și un termometru istoric. În gheață sunt cuprinse toate informațiile de care au nevoie oamenii de știință, pentru a afla ce temperaturi au fost în urma cu sute de ani, dar care contribuie și la imaginea de ansamblu pentru estimarea climei pe viitor.
„Există anumite informații care ne pot da certitudini sau intervale de probabilitate. În ceea ce privește datele paleoclimatice, noi avem măsurători directe, cu termometrul, pentru ultima sută și ceva de ani. În anumite locuri din Europa sunt și date mai vechi de 200 de ani, de 200 și ceva de ani, dar atunci când avem perioade mai îndepărtate, ne bazăm pe aceste informații ce se pot extrage și pe baza metodelor științifice pot fi interpretate și avem estimări ale temperaturii, ale precipitațiilor, chiar și ale compoziției atmosferei din vremuri mult mai vechi, când nu ai cum să ai măsurători directe.”, a declarat Roxana Bojariu, climatolog. La ultima măsurătoare, ghețarul de la Scărișoara avea 120.000 metri cubi, fiind cel mai mare ghețar aflat într-o peșteră din Europa și printre cei mai spectaculoși din lume. Concurs de înot în Sena, anulat din cauza poluări