Pompierii din Vâlcea au fost alertați după ce un incendiu de amploare a afectat o gospodărie din Copăceni, unde ard casa, anexe și utilaje agricole, potrivit ziare.com.
Trei persoane au avut nevoie de intervenția medicilor.
”Pompierii militari vâlceni intervin, în aceste momente, la un incendiu produs la o gospodărie, în localitatea Copăceni. Primele echipaje sosite la faţa locului au comunicat că o casă şi mai multe anexe sunt cuprinse de flăcări”, a transmis ISU Vâlcea. Sursa citată a precizat că la faţa locului intervin mai multe echipaje, atât ale pompierilor, cât şi medicale. Sursa citată a precizat că la faţa locului intervin mai multe echipaje, atât ale pompierilor, cât şi medicale.
”Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 800 de mp (sunt afectate casa, anexe, utilaje agricole, moara etc.). Echipajele medicale au evaluat şi asistat medical 3 victime”, a mai transmis sursa citată. Este vorba despre un bărbat cu arsuri de gradul 1 şi 2 pe torace şi pe umărul stâng care va fi transportat la UPU Vâlcea. A doua victimă, tot bărbat, arsuri de gradul 1 pe antebraţe (transportată la UPU Vâlcea).
Card virtual de sănătate cu cod QR pentru consultațiile medicale