Președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu avertizează asupra faptului că o criză economică continuată și în 2021 este, în acest moment, un eveniment aproape de neevitat. Cu toate acestea, Dăianu este de părere că efectele acesteia se pot ameliora, caz în care se va ține cont de cumpărare.
„Bugetul public este în continuare puternic afectat. Avem distorsiuni nu numai legate de o structură a economiei, avem diferențe mari de competitivitate din diferențe de salarii dintre oameni, dar avem și un regim fiscal profund inechitabil prin faptul că el nu promovează transparența, șansele egale. Sunt contributori care sunt onești, dar sunt și contributori care sunt de cealaltă parte”, a declarat Daniel Dăianu.
Daniel Dăianu, despre punctul de pensie: creșterea acestuia la 40% ar fi o decizie iresponsabilă
„Noi ce vrem este să nu creștem cheltuieli permanente, să nu ne întindem mai mult decât ne este plapuma”, spune Daniel Dăianu. „Nu poți să-ți asumi în mod responsabil o creștere cu 40 la sută a punctului de pensie. Eu sper că nu se va inversa această decizie, care a fost luată cu dificultate, de a crește pensiile cu 14 la sută”, a adăugat Daniel Dăianu, ulterior.
„Pandemia nu ne vizitează ca unic eveniment extrem. Vor urma poate și altele de aceeași factură. Omenirea este descoperită și nu a învățat suficient. (Poate asiaticii sunt mai experimentați și nu au avut memorie scurtă). Dacă vom fi vizitați și de alte evenimente extreme, ce vom face? Vom rămâne cu aceleași venituri fiscale, care sunt extrem de mici? De aceea ar fi nevoie de creșterea veniturilor fiscale. Cum s-ar putea face asta? De pildă, prin informatizare. La noi nu s-a dorit informatizarea ANAF-ului. De ce s-a putut face în Polonia, în Bulgaria? Ei și-au crescut astfel veniturile la buget cu 2-3 procente. Cu ce atentează la libertate declararea averilor, această transparență care ar trebui să guverneze toate domeniile? Nu există o discuție onestă la noi, pentru că sunt mulți care se simt cu musca pe căciulă, vor să rămână lucrurile așa cum stau..Nu suntem insulă în Pacific. Suntem în Uniunea Europeană. Alții au putut să-și crească veniturile prin colectare mai bună”, a adăugat președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.
Citește și: Dacian Cioloș vrea o Românie fără hoție, adică o utopie