Petre Daea

Cu toate că nu mai este ministru al Agriculturii de ceva vreme, Petre Daea nu uită de unde a plecat, adică din lanurile de recolte pe care le iubește atât de mult. Dragostea veche nu se se uită cu una, cu două, iar Daea este dovada cea mai clară că, într-o lume superficială, există și „băieți de treabă” care nu uită adevăratele valori ale vieții.

Astfel, acesta scrie o adevărată epopee a spicului de grâu, după cum a văzut chiar el, în județul Mureș, într-un lan pe care l-a vizitat de curând.

Daea: „Din totdeauna lucrătorii pământului s-au confruntat cu mari greutăți. Unele văzute și măsurate, altele nu”

„Pentru toate au căutat soluții, găsindu-le ori ba, dar nu s-au dat bătuți și au mers înainte lucrând pământurile și asigurând hrana tuturor.

Vremurile grele și capriciile naturii nu i-au oprit, ci dimpotrivă i-au îmbărbătat.
Mergând pe ogoarele țării, am oprit în comuna Lunca, județul Mureș. Grâul nerecoltat mi-a atras atenția. Curios, din interes agronomic, am zăbovit pentru a înțelege ce se întâmpla. Trecând canalul de la marginea șoselei, am intrat în lanul de grâu, văzând și căutând răspunsul întrebării de ce nu a fost recoltat, cu toate că ajunsese la maturitate, iar timpul permitea secerișul.

Verificând lanul, am zărit lângă cultura de floarea soarelui, vecină cu lanul de grâu, chipul unui om istovit de muncă, ce arunca în sus petardele disperării.

Am pornit în acea direcție. La scurt timp am fost reperat, întrebându-se cu glas tare dacă vede bine.

Confirmând că imaginea este corectă, am pornit unul spre altul, eu urcând, el coborând panta terenului. Salutându-ne bărbătește, protejându-ne cu grijă, am intrat în dialog rapid cu iscusitul fermier Silviu Coman, care păzea cultura de floarea soarelui de atacul nemilos al porumbeilor sălbatici.

O cultură ca la carte, cu densitate, curată și uniformă, dar care nu a ajuns la maturitate pentru a putea fi recoltată.
Roadele muncii iscusitului fermier constituiau atracția pasărilor care, precum avioanele fără pilot, aterizau pe capitolele de floarea soarelui, luându-i din mână o parte din rodul muncii lui.

Disperat, apela prin telefon la ajutorul familiei pentru a ține în aer norul de păsări.

Bucuria întâlnirii a fost reciprocă, iar umbra de regret împărtășită am destăinuit-o preț de câteva minute, aflând în dialogul purtat, că lanul de grâu nerecoltat aparține altui fermier, și este în picioare și acum, așteptând încolțirea în spic pentru a fi valorificat prin distilare.

Iată că disperarea vine din orice și de oriunde.

Natura dă, dar și ia.

Eu am putut doar să-i dau salutul de respect pentru ceea ce face el și fermierii români.

Disperările sunt multiple, trebuie să le înțelegem și să nu uităm să fim tot timpul alături de acești făuritori de hrană ai țării.

Alerta lor este și a noastră”, relatează pe Facebook, Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii în guvernarea PSD.

Citește și: Vasilescu, prea „frumoasă” și „feminină” pentru limbajul deșănțat al zilelor noastre

#News