Italia ia măsuri pentru reducerea consumului de gaze naturale, după declanșarea conflictului din Ucraina. Astfel, autoritățile vor să limiteze căldura din locuinţe şi companii în timpul iernii, potrivit g4media.ro.
Itaia vrea să reducă importurile de gaz rusesc
Italia importă din Rusia circa 40% din necesarul de gaz, dar a început să caute surse alternative pentru a-și reduce dependenţa față de Moscova. Guvernul a anunţat un plan de măsuri, care prevede că temperatura din blocurile de locuinţe şi din alte clădiri publice va trebui reglată la 19 grade Celsius, mai puţin cu un grad decât până în prezent. În cazul clădirilor industriale, temperatura va fi de 17 grade Celsius. De asemenea, timpul de încălzire zilnic va fi redus cu o oră.
Consumul de gaz natural, redus cu 15 % în Italia
Guvernul discută cu reprezentanții sindicatului Confindustria pentru stabilirea unui acord de reducere suplimentară a consumului de gaz, pe bază de voluntariat, au mai anunţat autorităţile. Italia speră ca aceste măsuri să reducă consumul de gaz pe plan naţional cu 3,2 miliarde de metri cubi. De asemenea, autoritățile vor să reducă consumul de gaze cu 2,1 miliarde de metri cubi prin găsirea unor surse alternative de producere de electricitate. În acest scop, se au în vedere alte măsuri de încurajare a consumatorilor individuali şi a societăţilor să scadă consumul, astfel încât consumul de gaze să scadă cu 15%, potrivit planurilor Uniunii Europene. Capacităţile de stocare de gaz ale Italiei erau umplute în procent de 83% la începutul lui septembrie, potrivit documentelor guvernamentale.