Se modifică numărul maxim de elevi într-o clasă de liceu

Limita superioară este 26 de elevi, limita inferioară fiind stabilită la 15 elevi

Elevi
Elevi sursa foto pixabay

Potrivit noii Legi a Educației, numărul de elevi dintr-o clasă se va schimba, comparativ cu perioada anterioară. Media numărului de elevi, vizată de decidenții din minister, este de 22 de elevi, potrivit antena3.ro.

Limita superioară este 26 de elevi, iar limita inferioară a fost stabilită la 15 elevi pentru fiecare clasă în cadrul unei instituții de învățământ preuniversitar

„Învățământul liceal, inclusiv dual: clasa cuprinde, în medie, 22 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 26″, precizează textul legislativ relevant. În comparație cu anul precedent, numărul maxim de elevi într-o clasă de liceu a fost redus cu 4 persoane. Au fost modificări și la nivelul învățământului postliceal, unde s-a înregistrat o scădere a numărului de cursanți, de la 30 la 28. În ceea ce privește învățământul sportiv și cel artistic, numărul maxim de elevi într-o clasă scade de la 25 la 24.”Învățământul sportiv și de artă: clasa cuprinde, în medie, 16 elevi, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 24, și poate fi constituită din maximum 4 grupe. Grupa cuprinde, în medie, 7 elevi, dar nu mai puțin de 4 și nu mai mult de 10”, se spune în textul de lege.

O altă noutate va fi introducerea cardului național de elev. Acesta va fi distribuit gratuit elevilor, este nominal și în baza lui elevii vor primi beneficiile prevăzute în legile educației ori facilitați oferite de operatorii economici. Incendiu de amploare la câteva blocuri din Craiova