Poliţiştii şi comisarii Gărzii de Mediu din Arad au depistat, în urma unui control la firme de dezmembrări auto, zeci de tone de deşeuri periculoase care erau depozitate necorespunzător. A fost întocmit dosar penal, potrivit g4media.ro.
Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu reprezentanţii Gărzii de Mediu Arad, au continuat activităţile de verificare a societăţilor comerciale din Arad, care au ca obiect de activitate dezmembrări auto.
La punctul de lucru din municipiul Arad, al unei astfel de societăţi comerciale, au fost găsite, depozitate în afara spaţiului desemnat activităţii, piese auto, anvelope uzate, acumulatori uzaţi şi deşeuri metalice şi nemetalice, impregnate cu substanţe periculoase”, a transmis, sâmbătă, IPJ Arad. În urma controlului au fost depistate 10.000 de kilograme de deşeuri periculoase. ”10.000 de kilograme de deşeuri erau depozitate direct şi parţial pe sol. În 6 saci au fost găsite aproximativ 6.000 de kilograme de cauciuc măcinat, susceptibil a proveni din tocarea de furtune din cauciuc.
Totodată, societatea comercială nu ar fi luat măsurile de eliminare a 4.200 de litri de ulei uzat, a mai precizat IPJ Arad.
În urma controlului, deşeurile au fost confiscate, iar poliţiştii au deschis dosar penal. ”Toate deşeurile au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, într-un dosar penal întocmit pentru poluarea prin evacuare în atmosferă sau în sol a unor deşeuri periculoase; neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri şi deţinerea sau păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate”, se mai arată în comunicatul de presă al IPJ Arad.
Doi băieți din Ploiești cu arsuri, după ce s-ar fi electrocutat