Indiferent de evoluția epidemiologică din România, unde în ultimele 24 de ore s-a atins un record negativ de 2.958 de noi cazuri de infectări cu Covid 19, alegerile parlamentare trebuie să aibă loc la data deja stabilită, potrivit șefului statului.

Într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a afirmat faptul că este necesară respectarea calendarului alegerilor generale, cu posibile restricții în ceea ce privește campania electorală.   

„O democrație nu funcționează fără alegeri. Am spus aceste lucruri și înainte de alegerile locale și am pledat pentru organizarea lor. Am văzut cu toții că a funcționat rezonabil de bine, nu au fost incidente epidemiologice. Însă, este clar că dacă numărul de cazuri crește, campania electorală se va desfășura în condiții mai speciale decât la alegerile locale. Însă alegerile trebuie să aibă loc, nu putem să continuăm fără un Parlament cu puteri depline. Acest Parlament este unul care expiră pe 20 decembrie, așa scrie în Constituție. După care, chiar dacă ar rămâne, nu mai are puteri depline, nu mai poate să dea legi organice”, a spus Klaus Iohannis, în conferința de presă de la Palatul Cotroceni.

Conferință de presă susținută de Președintele României, domnul Klaus Iohannis

Conferință de presă susținută de Președintele României, domnul Klaus Iohannis

Publicată de Guvernul României pe Miercuri, 7 octombrie 2020

Amânarea alegerilor parlamentare, în ce condiții

Potrivit Art 63 din Constituția României, „Camera Deputaților și Senatul sunt alese pentru un mandat de  4 ani, care se prelungeste în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgență, până la încetarea acestora. Alegerile pentru Camera Deputaților și pentru Senat se desfășoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului”.

„Cu cât am putea să amânăm alegerile? Constituția ne spune maximum trei luni și atunci ajungem la sfârșitul iernii. Nu cred că cineva își imaginează că situația epidemiologică peste trei luni va fi net mai bună în iarnă spre primăvară, față de 6 decembrie. Chiar dacă admitem, condițiile sunt speciale, suntem în pandemie, avem din păcate foarte multe persoane bolnave, trebuie să găsim o formă prin care facem campanie, mai mult online decât fizic, mai mult prin televizor, radio decât fizic și să mergem la vot. Actul de votare în sine nu este mai periculos decât mersul după pâine. Ați văzut, la alegerile locale organizarea a fost bună, au fost circuite diferite pentru intrare și ieșire, s-a dezinfectat, s-a măsurat temperatura, deci lucrurile au fost bine controlate și așa va fi și pe 6 decembrie la alegerile parlamentare”, a adăugat șeful statului.

Citește și: Piedone și PPU (sl) strâng semnături pentru „parlamentare”

#News