Clotilde Armand: „Am supărat o mare companie de salubrizare”

Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand a scris, de curând, pe pagina sa de socializare, un mesaj îndreptat, din nou, către o firmă de salubrizare, despre care acesta a mai amintit și în trecut. Potrivit noului mesaj, primul mesaj i-ar fi supărat pe aceștia, simțindu-se cu musca pe căciulă, sugerează Armand, amintind de faptul că numele companiei nu ar fi fost niciodată menționat de aceasta.

Clotilde Armand: „Dragi locuitori ai Sectorului 1, de o lună de zile vedem pe străzile noastre o mizerie de nedescris”

„Am scris în urmă cu câteva ore că Mafia poate fi învinsă şi se pare că am supărat o mare companie de salubrizare pentru că am scris asta. Ba chiar a dat un comunicat de presă prin care se scuză că ne lasă de o lună gunoiul pe străzile din sector. Nu-mi dau seama de ce s-au supărat aşa tare pentru că n-am nominalizat pe nimeni.

În fine… este treaba lor de ce au aceste remuşcări. Eu vreau să vă zic altceva.”, este de părere Clotilde Armand.

Mai mult decât atât, Clotilde Armand descrie situația „mizerabilă” a Sectorului 1, spunând că vina principală este cea a fostei administrații, adăugând că în planurile viitoare se află și crearea unei companii de salubrizare care să funcționeze în subordinea Consiliului Local.

„Dragi locuitori ai Sectorului 1, de o lună de zile vedem pe străzile noastre o mizerie de nedescris. Este rodul fostei administraţii care ne-a oferit acest ‘cadou’ de sărbătorile de iarnă. Acum, am discutat cu mai mulţi specialişti şi avem mai multe soluţii. Le analizăm din momentul în care am ajuns în primărie şi acţionăm pe toate planurile. Avem în plan inclusiv crearea unei companii de salubrizare care să funcţioneze în subordinea Consiliului Local. Să nu se mai repete situaţii atât de revoltătoare.

PS: V-am citit toate mesajele, am văzut cu ochii mei mizeria şi am strâns cu mâinile mele gunoiul pe care unii au ales să-l lase în drumul mare. Vă promit că remediem cât mai urgent situaţia. Nu vom lăsa aşa lucrurile”, scrie pe Clotilde Armand.

Citește și: Barna nici nu vrea să audă de o colaborare cu AUR

#News