Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că România va cere vot pe aderarea la Schengen joi, în Consiliul JAI, subliniind că starea de incertitudine nu mai poate continua.
Premierul a susținut că nu există o justificare reală pentru respingerea aderării.
„Suntem dispuși să mergem până la capăt inclusiv prin a cere un vot în Consiliul JAI de mâine. Starea actuală de incertitudine nu mai poate continua. (…) Vom cere să se ia prin vot o decizie pentru România. (…) Așadar, mâine în Consiliul JAI vom merge la vot”. Potrivit premierului, cu o zi înainte de Consiliul JAI de la Bruxelles, România continuă să facă energic eforturi pentru a obține rezultatul dorit, la acest moment toate statele europene arătând susținerea, inclusiv Olanda și Suedia, cu excepția Austriei.
Nicolae Ciucă a subliniat că România are inclusiv susținereaa fermă a Franței și Germaniei.
„Referitor la Austria, am avut întâlniri la cele mai înalte niveluri..Datele inclusiv de la institutiile europene Frontex confirmă că România nu se află pe fluxurile de migrație care să genereze temeri. Practic, nu putem vorbi de o justificare reală în acest moment. Înțelegem că problema migrației este foarte sensibilă politic în multe state membre și e nevoie de răspunsuri mai eficiente, însă blocarea accesului României la Schengen nu va aduce răspunsurile dorite de Austria”, a transmis premierul Nicolae Ciucă.
Potrivit premierului, aderarea României va face spațiul Schengen mai sigur care după aderare va avea mai multe instrumente pentru a ajuta la controlul acestui fenomen, ceilalți parteneri europeni și instituții europene și celalalte state membre împărtasind pe deplin această evaluare pe care au evocat-o la rândul lor în discuțiile din ultimele zile cu cancelarul austriac și ministrul de Interne.
„Suntem hotărâți să mergem până la capăt în aceste demersuri, inclusiv pentru a cere un vot pentru România în Consiliul JAI de mâine, 8 decembrie. Starea actuală de incertitudine nu mai poate continua. Avem toate argumentele foarte solide care ne susțin solicitările și ne vom baza pe ele și în discuțiile de mâine atunci când vom cere să se formuleze prin vot, fără nicio întârziere sau tergiversare o decizie pentru România”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Tezaur unicat, descoperit în Neamţ de un tânăr pasionat de arheologie