Peste trei sferturi, respectiv 78,2%, din totalul gospodăriilor din România au acces la reţeaua de internet de acasă, în creṣtere cu 2,5 puncte procentuale faţă de anul anterior. Totodată, proporţia persoanelor de 16-74 ani care au folosit vreodată internetul a fost de 85,9%, cu 3,6 puncte procentuale mai mult faţă de anul anterior, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Tipurile de conexiune folosite la accesarea internetului de acasă sunt în proporţie de 77,5% conexiunile broadband fixe (conexiunile de bandă largă fixe), urmate de conexiunile broadband mobile (66,3%) şi de conexiunile narrowband (13,6%).
Mai multe persoane peste 16 ani folosesc internetul
„Din totalul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 ani, proporţia celor care au folosit vreodată internetul a fost de 85,9%, în creştere cu 3,6 puncte procentuale faţă de anul anterior (85,9% faţă de 82,3%), din care 91,3% în ultimele 3 luni), în creştere cu 1,9 puncte procentuale faţă de anul 2019 (91,3%, faţă de 89,4%). Dintre utilizatorii curenţi, 79,1% folosesc internetul cu frecvenţă zilnică sau aproape zilnică, în creṣtere cu 2,1 puncte procentuale faţă de anul anterior (79,1% faţă de 77%)”, mai arată datele INS.
Bărbații, mai activi pe internet decât femeile
Proporţia bărbaţilor care folosesc sau au folosit vreodată internetul este puţin mai mare decât cea a femeilor: 87% faţă de 84,9%, diferenţa fiind de 2,1 puncte procentuale, în scădere faţă de anul anterior când se înregistra o diferenţă de 2,5 puncte procentuale.
Reamintim că în perioada pandemiei multe dintre activități au trecut în online, fie că vorbim de școală, telemuncă, respectiv comenzi sau plăți online.
Citește și: Ciprian Teleman și USR PLUS își vor asuma reformele din acest mandat