Potrivit New York Times, președintele în exercițiu Donald Trump și-ar fi anunțat consilierii personali că are intenția unei ultime aroganțe, pe sfârșit de mandat, și anume să se autograțieze. Caz în care președintele american ar reuși acest ghiumbușluc legislativ, ar marca o premieră absolută în istoria Statelor Unite ale Americii, gestul reprezentând o utilizare abuzivă a prerogativelor prezidențiale.
Intenția lui Donald Trump de a se autograția vine după ce a fost acuzat că și-ar fi instigat susținătorii să comită acte de violență la clădirea Capitoliului din Washington. Reamintim că acum trei zilei, cinci persoane au decedat în urma schimburilor de focuri din interiorul templului democrației americane, alte câteva zeci fiind reținute de către forțele de ordine.
De asemenea, Trump a adus în discuție inclusiv grațierea anticipată a membrilor familiei sale, implicați, la rândul lor, politic: Donald Trump jr., Eric Trump şi Ivanka Trump, cât și a ginerelui acestuia Jared Kushner. Pe lista „de vii” a lui Trump se află și avocatul acestuia și un aprig susținător al său, fostul primar al New York-ului, Rudy Giuliani.
„Niciun preşedinte nu s-a graţiat singur, astfel că legitimitatea perspectivei acordării clemenţei nu a fost testată niciodată în sistemul judiciar, iar teoreticienii din domeniul dreptului sunt divizaţi în privinţa recunoaşterii deciziei de către instanţele judiciare. Dar sunt de acord că o autograţiere prezidenţială ar crea un precedent periculos pentru ca preşedinţii să se declare în mod unilateral deasupra legii şi a se proteja de eventuala tragere la răspundere pentru infracţiuni comise pe durata mandatului”, scrie The New York Times, potrivit Mediafax.
Citește și: Violențele de la Capitoliu reformează procedura de învestitură a lui Biden