Federația Română de Rugby solicită Ministerului Tineretului și Sportului, prin intermediul unui comunicat de presă, ca în 24 de ore să facă publice „grupurile de interese” despre care afirmă că ar putea realiza profit în urma investițiilor de la Stadionul Arcul de Triumf din Capitală.
„Considerăm că această ultimă MTS este o jignire la adresa istoriei sportului nostru, la adresa tuturor sportivilor, antrenorilor și fanilor noștri. MTS trebuie să își ceară scuze tuturor celor pe care i-a jignit cu această declarație gratuită și nefondată. Din păcate constatăm că domnul ministru Novak s-a transformat în om politic și nu mai ține cont nici de tradiția, nici de documentele semnate anterior, nici de munca noastră pentru construcția acestui stadion. Și nici de faptul că am renunțat la dreptul de folosință gratuită pe care îl aveam până în anul 2051”, se arată în comunicatul de presă al Federației Române de Rugby, publicat pe site-ul oficial.
FRR consideră că sunt o serie de chestiuni de natură juridică pe care ministrul Eduard Novak are datoria morală să le lămurească pentru opinia publică, cu privire la noua arenă. „Îl rugăm pe domnul ministru Novak sa ne transmită extrasul din lege în care este stipulat nivelul de valoare al unei investiții la care o federație sportivă națională poate primi drept de folosință gratuită. Îi cerem domnului ministru Novak să ne transmită câte discipline sportive au disputat meciuri pe Arena Națională. În acest caz, dar și în multe altele, interesele contribuabililor care îndrăgesc și alte sporturi nu au fost lezate?”
Totodată, reprezentanții FRR au precizat și faptul că modernizarea acestui stadion nu a fost condiționată de organizarea meciurilor de la EURO 2020.
Ministerul Tineretului și Sportului a precizat duminică, într-un comunicat de presă, transmis video, că „nu poate accepta situația ca anumite persoane sau grupuri de interese să realizeze profit de pe urma unei investiții a statului”.
La 4 decembrie 2020 a avut loc recepția proiectului de investiții Stadionul Arcul de Triumf, realizat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții. La acest eveniment au participat printre alții premierul Ludovic Orban, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării si Administrației, Ion Ștefan, ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, consilierul onorific al premierului pentru organizarea EURO 2020, Gheorghe Popescu, președintele COSR, Mihai Covaliu, și președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache.
Arcul de Triumf este al doilea stadion finalizat dintre cele patru pe care România s-a angajat că le va moderniza pentru organizarea EURO 2020 la București. Primul a fost Stadionul Steaua, a cărui recepție a avut loc la 27 noiembrie. Celelalte două arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Rapid și Dinamo.
Citește și: „E nevoie să punem Bucureștiul pe harta marilor competiții sportive”