Începând cu ziua de 7 februarie, românii pot folosi un număr special unde să reclame facturile uriaşe primite la electricitate sau gaze.
Anunţul a fost făcut de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu.
Acesta a anunţat că, începând de luni, numărul de telefon este la dispoziţia reclamanţilor.
Un număr special de telefon, respectiv 0790.219.551 este folosit exclusiv în aplicaţia WhatsApp, pentru sesizarea neregulilor cu caracter de urgenţă
Mai exact, este vorba despre primirea unor facturi foarte mari, nereale, la energie electrică şi gaze naturale, cazuri de debranşări, pentru neplată a unor facturi greşite la energie încă necorectate, precum şi situaţii urgente care pun în pericol sănătatea consumatorilor.
Comisarii ANPC vor selecta, dintre toate mesajele urgente primite de la consumatori, care sunt acelea care se află în competenţa legală de soluţionare a instituţiei şi le vor da curs.
ANPC precizează că mesajele trimise pe numărul special nu înlocuiesc reclamaţiile realizate în mod curent.
Noul număr de whatsapp nu va folosi funcţia de apel video sau cu voce
„Primirea reclamaţiilor de la consumatori se face la sediile Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor sau la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, în funcţie de raza teritorială în care îşi desfăşoară activitatea operatorul economic reclamat. Reclamaţiile se fac în format scris – transmise prin poştă -, în format electronic sau se depun personal, pentru soluţionarea acestora urmându-se procedura prevăzută de lege„, se arată în comunicat.
De asemenea, reclamaţiile pot fi trimise şi cu ajutorul formularului de reclamaţie online, aflat pe site-ul instituţiei, la linkul http://reclamatii.anpc.ro/Reclamatie.aspx.