Patru minori sunt anchetataţi într-un dosar de tâlhărie, distrugere şi lovire sau alte violenţe, în care poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor Contra Persoanei şi Patrimoniului au efectuat, miercuri dimineaţă, trei percheziţii în municipiul Ploieşti, potrivit g4media.ro.

Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, în dosar sunt vizaţi patru minori cu vârstele cuprinse între 12 şi 16 ani, care, împreună cu reprezentanţii legali ai acestora, vor fi duşi la audieri.

Potrivit oamenilor legii, în perioada septembrie 2022 – februarie 2023, cei patru tineri ar fi deposedat prin violenţă un alt tânăr de obiectele personale, precum şi de portofelul cu documente şi bani. Totodată, ar fi distrus elementele de caroserie ale unui autovehicul, care era parcat în dreptul unui imobil, din municipiul Ploieşti. Cei în cauză sunt bănuiţi şi de faptul că ar fi agresat fizic un bărbat, care îşi desfăşura activitatea de conducător auto în regim taxi, provocându-i şi distrugeri autoturismului pe care îl conducea”, arată sursa citată. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 2.500 de lei. În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au identificat şi ridicat mijloace materiale de proba.

CNAIR reia licitația pentru un număr de 41 de kilometri din Autostrada Transilvania