În urma declarațiilor făcute de secretarul de stat, Andreea Moldovan, Ana-Loredana Predescu, deputat de Brașov îi lansează acesteia o provocare, și anume de a alerga împreună pe terenul de sport, pentru a-i demonstra acesteia că masca purtată în aer liber, la orele de sport, ar putea să le producă anxietate și disconfort copiilor. „Poate doar simțind pe propria piele anxietatea și disconfortul create, dincolo de declarații, va grăbi modificarea concretă a Ordinului comun, astfel încât, copiii să poată inspira și expira aer curat atunci când fac mișcare.”, a spus aceasta, adăugând că „suntem singura țară din Europa care ne batem joc de proprii copii, mai întâi limitându-le accesul la educație și acum la a respira aer curat”. Declarații asemănătoare au fost emise inclusiv de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Ce spunea secretarul de stat, Andreea Moldovan, aseară
„Păstrăm masca în clasă, pe coridoare, în toate spațiile interioare, ceea ce înseamnă că elevii, dacă poartă cum trebuie masca, teoretic sunt protejați. În schimb mergem la ora de sport și o dăm jos. Dacă la ora de sport sau ulterior se identifică un copil bolnav, toți colegii care au stat în preajma lui fără mască sunt automat contacți direcți și automat merg în izolare. Este efectiv păcat, ca pentru o oră de educație fizică pe care poți să o faci în mod protejat, să compromiți tot efortul din restul școlii”, a susținut aceasta, potrivit Digi24.
Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar, Simion Hănceanu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Marius Ovidiu Nistor, președintele Federaţiei Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Anton, Hadăr, președintele Federației Naționale Sindicală „Alma Mater“, au semnat un comunicat comun pe care l-au transmis ministrului Sănătății:
„Este inexplicabil faptul că, atunci când s-au stabilit măsurile prin ordinul comun al Ministerului Educaţiei și Ministerului Sănătății, reprezentanții Ministerului Sănătății au afirmat că s-au inspirat din deciziile luate de alte țări, nu însă și în ceea ce privește purtarea măștilor de către elevi la orele de educație fizică. Și atunci, și în prezent, elevii din majoritatea țărilor membre UE nu sunt obligați să poarte mască la orele de educație fizică. Greșesc specialiștii din aceste țări sau noi avem o problemă?!”
Contradicțiile regulilor: sălile de fitness (din interior) și terenurile de sport (din exterior)
Reamintim că, în momentul de față, acolo unde incidența cazurilor permite acest lucru, sălile de fitness funcționează normal. Mai mult decât atât, nimeni nu este obligat să poarte mască în incintă, cu toate că, în timpul activității fizice există șanse reale ca virusul să se transmită mai ușor, din pricina fluidelor pe care corpul uman le emană. Așadar, rămâne întrebarea: de ce nu funcționează toată lumea după același set de reguli?
Citește și: Centre mobile de vaccinare pentru mediul rural, din aprilie