Ambasadorul Rusiei Vasili Nebenzia a avut niște declarații halucinante într-o ședință a Consiliului de Securitate la ONU, luni, acesta precizând că Ucraina își bombardează propriul popor și acuză Rusia de acest lucru.
Oficialul rus nu a adus dovezi care să susțină ceea ce spune, replica lui venind după ce ambasadoarea SUA , Linda Thomas-Greenfield, l-a criticat dus pe Vladimir Putin pentru faptul că a decis să atace Ucraina, un stat suveran.
În ultimele zile, ONU a înceercat să negocieze formarea de coridoare de evacuare pentru cetățenii ucraineni care au rămas captivi în orașele bombarde de către ruși.
Peste 1,5 milioane de cetățeni ucraineni au fugit din calea războiului
De asemenea, acuzațiile Rusiei la adresa Ucrainei vor continua, susțin oficialii britanici, care au precizat că oficialii de la Kremlin vor intensifica afirmațiile potrivit cărora Ucraina are arme nucleare și biologice, ca motiv pentru invazia rusească.
„De la sfârșitul lunii februarie a avut loc o intensificare notabilă a acuzațiilor rusești că Ucraina dezvoltă arme nucleare sau biologice”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării, potrivit G4media.
Cu toate acestea, armata rusească a încetinit „semnificativ” și se simte demoralizată, după 13 zile de conflict cu armata ucraineană. Mai mult, soldații ruși tind să nu mai respecte drepturile internaționale umanitare și tind mai mult la jafuri.
Din frica de a nu pierde controlul, Vladimir Putin a anunțat că recrutează mercenari sirieni, cu o vastă experiență în războiul de gherilă urbană, pentru a lupta împotriva Ucrainei.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului a declarat că informațiile referitoare la o astfel de decizie din partea președintelui rus sunt adevărate.
Reamintim că de la începutul războiului, aproape 12.000 de soldați ruși și-au pierdut viața în luptele cu armata ucraineană. Într-un mesaj pe o rețea de socializare, Ministerul Apărării din Ucraina a anunțat că au fost distruse 303 tancuri rusești, 120 sisteme de artilerie, 48 de avioane și 80 de elicoptere, precum și 7 drone rusești.
În cea de-a 13 zi de conflict au avut loc bombardamente în cursul nopții în mai multe orașe unde civilii se pregăteau să fie evacuați. La Sumî, din nefericire, 10 oameni au murit în timp ce încercau să scape din oraș.