Consilierii generali ar putea adopta un proiect de modificare a regulamentului de organizare şi funcţionare al Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, prin includerea unor programe şi proiecte sociale pentru seniori, inclusiv în scopul de prevenire şi combatere a SARS-CoV-2.
Ajutor pentru seniori
Potrivit proiectului, la obiectul de activitate al Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti se adaugă „furnizarea de servicii sociale, socio-medicale, platforme de susţinere şi de informare a persoanelor vârstnice ce au drept scop întrajutorarea şi sprijinirea persoanelor vârstnice aflate în dificultate, în funcţie de necesităţile acestora, care se vor realiza prin orice mijloace disponibile”, potrivit Agerpres.ro.
Alte modificări sunt: achiziţionarea de bunuri necesare de tip alimentar, igienic şi servicii sociale care constau în sprijinirea grupului ţintă prin acordarea de alimente de bază, mese calde, produse de igienă personală şi dezinfectante; achiziţionarea de bunuri şi servicii privind informarea, educarea şi conştientizarea beneficiarilor cu privire la importanţa sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirii şi combaterea afecţiunilor, facilitarea accesului persoanelor care au împlinit 50 de ani la analize şi consultaţii medicale; achiziţionarea de aparatură şi servicii socio-medicale necesare persoanelor vârstnice pentru asigurarea unei stări de sănătate generale optime.
Citește și Tudorache a înființat centrul bunicilor singuri: Sună la 031.433.76.77
În atribuţiile Serviciului programe şi proiecte al Centrului pentru Seniori se adaugă, printre altele, conceperea şi implementarea de proiecte socio-medicale, atât în sistem propriu, cât şi în parteneriate cu instituţii publice şi persoane juridice de drept privat.